S-a deschis o nouă secţiune a arhivelor secrete ale Vaticanului
17.02.2003, Vatican (Catholica) - Sâmbătă a fost deschisă oficial o nouă secţiune a arhivelor secrete ale Vaticanului, care aduce publicului documente noi despre relaţiile dintre Germania şi Sfântul Scaun din perioada 1922-1939, documente care dovedesc sprijinul pe care Sfântul Scaun l-a acordat evreilor, în mod deosebit, sprijinul acordat de Cardinalul Eugenio Pacelli, viitorul Papă Pius al XII-lea.
Agenţia Zenit a publicat în premieră o scrisoare, care în momentul de faţă este accesibilă cercetătorilor, şi în care se constată cum Cardinalul Secretar de Stat al lui Pius al XI-lea a dat instrucţiuni precise nunţiului apostolic de la Berlin ca să avertizeze guvernul naţional-socialist să nu-i persecute pe evrei.
Este vorba de o scrisoare care poartă data de 4 aprilie 1933, semnată de Secretarul de Stat, Cardinalul Eugenio Pacelli, şi trimisă din ordinul Papei Pius al XI-lea nunţiului din Germania, Mons. Cesare Orsenigo. „Înalte personalităţi izraelite s-au adresat Sfântului Părinte pentru a invoca intervenţia sa împotriva pericolului de exces antisemit din Germania”, citim în scrisoarea scrisă în limbajul diplomatic al epocii şi al oficiului.
„Dat fiind că face parte din tradiţiile Sfântului Scaun să desfăşoare misiunea sa universală de pace şi de iubire faţă de toţi oamenii, indiferent de condiţia socială sau religioasă căreia îi aparţin, oferind dacă este necesar oficiile sale caritative, Sfântul Părinte însărcinează pe Excelenţa Voastră Reverendisimă să vedeţi dacă este posibil şi cum este posibil să vă interesaţi în acest sens”.
Scrisoarea pe care o publică acum agenţia Zenit are o valoare hotărâtoare în dezbaterea lansată de cei care consideră că Eugenio Pacelli, viitorul Papă Pius al XII-lea, nu a vorbit niciodată în favoarea evreilor. Referinţa la „înaltele personalităţi izraelite” demonstrează bunele relaţii pe care le avea Sfântul Scaun cu exponenţi evrei şi dorinţa acestuia de a răspunde cererii lor.
