Parlamentul European recunoaşte cuplurile homosexuale
12.02.2003, Strassbourg (Catholica) - Parlamentul European s-a pronunţat marţi în favoarea oferirii uniunilor de facto, inclusiv ale homosexualilor, recunoaşterea echivalentă căsătoriei, după cum informează agenţia Zenit.
Cu 269 voturi pro şi 225 contra, adunarea parlamentară a adoptat un document asupra simplificării procedurilor pentru libera circulaţie a cetăţenilor între diferite state ale Uniunii Europene, în care au fost introduse trei amendamente despre egalitatea drepturilor cuplurilor.
Documentul propune aplicarea termenului de „familie” „independent de sex”, ca „relaţie durabilă, fără să existe căsătoria”, deşi subliniază că trebuie respectate legislaţiile naţionale.
Iniţiativa a fost sprijinită de Partidul Socialist European, de Ecologişti, de Comunişti şi de o parte a Partidului European Liberal Democratic Reformat; din opoziţie au făcut parte Partidul Popular European şi Dreapta Europeană.
Documentul este un proiect de directivă comunitară care va trebui examinat de acum de guvernele ţărilor membre ale Uniunii Europene. Odată trecut acest `examen`, deşi va putea suporta modificări serioase din partea experţilor, va fi supus unei a doua lecturi în cadrul Parlamentului European.
Olanda şi Belgia sunt singurele ţări membre ale Uniunii Europene care au oferit cuplurilor homosexuale o recunoaştere echivalentă căsătoriei. În alte ţări, precum Franţa sau Suedia, s-au stabilit „acorduri” şi registre care caută să reglementeze câteva situaţii legate de uniunile de facto.
