Mâine au loc funeraliile fondatorului Kirche in Not
06.02.2003, Limburg (Catholica) - Mâine, 7 februarie, se vor celebra funeraliile pr. Werenfried van Straaten, fondatorul Organizaţiei „Kirche in Not”, care a murit vinerea trecută la vârsta de 90 de ani, informează situl organizaţiei, www.kirche-in-not.org.
Ceremonia, prezidată de Cardinalul Darío Castrillón Hoyos, prefectul Congregaţiei pentru Cler, se va desfăşura în catedrala din Limburg (Germania), unde la 17 ianuarie pr. van Straaten a sărbătorit împlinirea a 90 de ani.
Papa Ioan Paul al II-lea, prin Secretarul de Stat, Cardinalul Angelo Sodano, a trimis un mesaj de condoleanţe pentru dispariţia părintelui Van Straaten, pe care l-a întâlnit de mai multe ori de-a lungul pontificatului său şi l-a cunoscut personal în anii când Karol Wojtyla era Arhiepiscop de Cracovia.
Printre mesajele de condoleanţe sosite la Kirche in Not, se numără şi cele ale Cardinalului Roger Etchegaray şi ale Cardinalului Karl Lehmann, preşedintele Conferinţei Episcopale Germane, şi din partea multor episcopi din America Latină, Asia şi Africa.
Un mesaj cu o semnificaţie deosebită este cel trimis de Mitropolitul Kiril, preşedintele Secţiunii pentru Relaţiile ecleziastice cu străinătatea a Patriarhiei Moscovei: „Şi pentru Biserica ortodoxă rusă este o mare pierdere, deoarece el era un prieten adevărat. Pr. Werenfried a fost printre primii care au oferit ajutor Bisericii noastre, însângerată mulţi de ani de o crudă represiune”, afirmă mitropolitul în mesajul său, citat de agenţia SIR.
