În curând, Papa va publica o nouă enciclică
04.02.2003, Vatican (Catholica) - Papa Ioan Paul al II-lea va publica peste câteva luni o nouă enciclică, despre Euharistie, a 14-a scrisoare enciclică a pontificatului său, după cum informează surse din Vatican, citate de agenţia CWNews.
Încă de anul trecut circulau zvonuri despre intenţia Papei Ioan Paul al II-lea de a scrie un nou document despre Euharistie, dar Sfântul Scaun nu a făcut nici un anunţ public despre acest subiect. Acum, surse din Vatican au confirmat faptul că Suveranul Pontif se află în faza de finalizare a scrisorii enciclice. Congregaţia pentru Doctrina Credinţei şi cea pentru Cultul Divin ajută la procesul de finalizare a editării acesteia, la cererea Papei. Se aşteaptă ca enciclica să fie publicată la începutul verii.
Aceste două Congregaţii intenţionează să publice un document propriu despre Euharistie: Congregaţia pentru Doctrina Credinţei va publica o notă asupra aspectelor doctrinale ale enciclicei, în timp ce Congregaţia pentru Cultul Divin va publica o notă asupra celebrării euharistice propriu-zise.
Deşi cele două note ale Congregaţiilor vor fi decrete disciplinare, iar scrisoarea enciclică a Papei va fi un document magisterial, este posibil ca cele două decrete să fie publicate odată cu enciclica. Surse din Vatican au afirmat că cele două decrete disciplinare sunt esenţiale, din cauza serioaselor neînţelegeri şi abuzuri din Liturgia Euharistică. Se vorbeşte, în acest sens, despre o „generală desacralizare” a Euharistiei, despre abuzuri larg răspândite, precum folosirea de rutină a miniştrilor extraordinari ai Euharistiei, dispariţia ritului penitenţial din Liturghie, şi – „cel mai serios”, după cum au observat oficiali ai Vaticanului – modificarea cuvintelor consacrării.
Enciclica Papei Ioan Paul al II-lea va fi o reflecţie teologică asupra Euharistiei. Cardinalul Ratzinger, preşedintele Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, a afirmat, în timpul unui Congres Euharistic de anul trecut din Italia, că Euharistia ar trebui văzută ca un „sacrament al transformării”. El a explicat că, prin jertfa sa, Isus Cristos a transformat crucea – un simbol al morţii – într-un simbol al vieţii. La fel şi în Euharistie, a spus cardinalul, pâinea şi vinul se transformă prin jertfă în Trupul şi Sângele lui Cristos, în timp ce credincioşii adunaţi în jurul altarului sunt transformaţi într-un singur trup, Biserica.
Papa Ioan Paul al II-lea a oferit o serie de reflecţii asupra Euharistiei în cateheza din timpul audienţelor de miercuri de la sfârşitul anului Jubiliar 2000. Această viitoare scrisoare enciclică va fi a 14-a a Papei Ioan Paul al II-lea, şi prima din noul mileniu. Ultima scrisoare enciclică a sa, Fides et Ratio, a fost publicată în octombrie 1998.
