Pentru ca să credeţi mai mult şi mai bine
12.12.2008, Vatican (Catholica) - În timp ce Biserica se apropie de jumătatea Anului Jubiliar Paulin, Papa Benedict al XVI-lea a dat un CD cu Epistola către Romani unui grup simbolic format din studenţi universitari. Sfântul Părinte a înmânat acest dar joi, după tradiţionala celebrare euharistică pentru Universităţile Romane în pregătirea pentru Crăciun. Celebrarea a fost prezidată de Vicarul Romei, Cardinalul Agostino Vallini. Cardinalul George Pell, Arhiepiscop de Sydney, a concelebrat.
„A 2000-a aniversare a naşterii Apostolului Neamurilor ajută întreaga Biserică să îşi redescopere vocaţia misionară proprie şi fundamentală şi, în acelaşi timp, să se folosească mai complet de inepuizabila comoară teologică şi spirituală din epistolele pauline”, le-a spus Pontiful tinerilor. „Sunt convins că pentru voi, dintr-o perspectivă personală dar şi comunitară şi apostolică, studierea persoanei şi mesajului Sf. Paul este o ocazie de îmbogăţire.” Papa Benedict a propus Epistola către Romani ca fiind „fără îndoială unul dintre cele mai importante texte culturale din întreaga istorie”.
„Este şi continuă să fie în principal un mesaj viu pentru Biserica vie”, a spus Pontiful. Şi-a exprimat speranţa că epistola va nutri credinţa studenţilor, făcându-i „să credeţi mai mult şi mai bine şi de asemenea să reflectaţi asupra voastră pentru ca să ajungeţi la o credinţă matură şi, trăind-o şi punând-o în practică după adevărul poruncii lui Cristos”. Papa a încheiat: „Doar în acest mod poate credinţa unuia să fie credibilă pentru alţii”. După sorirea grupului Sfântul Părinte a fost salutat de Luigi Frati, rectorul Universităţii Sapienza din Roma. Papa Benedict intenţiona să viziteze instituţia de învăţământ în ianuarie a.c., dar şi-a anulat vizita în urma unor proteste ale unui grup de studenţi şi profesori. Rectorul l-a invitat din nou pe Pontif la Sapienza, afirmând că nu a înţeles niciodată de ce a existat o opoziţie la această idee.

Pe aceeaşi temă este şi videoştirea