Paşi spre depăşirea unei schisme care durează de 1552 de ani
27.01.2003, Vatican (ZENIT) - În aceste zile oraşul Roma este martorul unui nou pas ecumenic orientat să depăşească o schismă care durează de 1552 de ani. Între 27 şi 29 ianuarie, reprezentanţi ai Vechilor Biserici Orientale, separate atât de Roma cât şi de Bisericile ortodoxe din Bizanţ la Conciliul din Calcedon (anul 451), se întâlnesc la Vatican pentru a lansa cea de-a doua etapă a dialogului care urmăreşte să conducă la unitatea deplină.
Într-o primă etapă a dialogului, aceste Biserici creştine şi Papa Ioan Paul al II-lea au semnat declaraţii comune importante despre natura lui Cristos, care depăşesc unul din motivele fundamentale ale schismei, apărută când Bisericile au refuzat concluziile Conciliului din Calcedon, care a definit natura divină şi umană a lui Cristos.
Ultimii ani de dialog cu Roma au clarificat că schisma a plecat de la problemele de comunicare şi de limbaj în înţelegerea credinţei cristologice. Acest lucru îl demonstrează, de exemplu, Declaraţia comună semnată de Papa Ioan Paul al II-lea şi de Catolicosul armean Karekin I în 1996, în care amândoi mărturisesc că „Cristos este Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup, Dumnezeu desăvârşit în dumnezeirea sa, om desăvârşit în umanitatea sa”.
Pe lângă Biserica Apostolică Armeană (cu sediile sale din Etchmiadzin şi din Antelias, în Liban), printre Bisericile aflate în dialog mai sunt Patriarhatul copt ortodox din Egipt, Patriarhatul siro-ortodox din Antiohia, Biserica ortodoxă din Etiopia, Biserica ortodoxă din Eritrea, şi Biserica ortodoxă siriană din Malankar. Aşa cum se arată într-un comunicat publicat luni de Biroul de Presă al Sfântului Scaun, întâlnirile cu reprezentanţii acestor Biserici vor avea loc la sediul Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor.
„Reuniunea are caracter pregătitor şi doreşte să stabilească temele şi metodele viitorului dialog”, se afirmă în document. Marţi, membrii Comitetului însărcinat cu pregătirea sesiunii acestui dialog vor fi primiţi în audienţă de Papa Ioan Paul al II-lea.
