Impresii după întâlnirea tinerilor europeni de la Paris

13.01.2003, Roma (ZENIT) - Între 28 decembrie 2002 şi 1 ianuarie 2003, Comunitatea din Taizé a organizat la Paris o întâlnire europeană a tinerilor, cu scopul de a-i ajuta pe aceştia să aprofundeze credinţa şi să se pregătească pentru a-şi asuma responsabilităţi.

Fratele Emil, călugăr canadian în comunitatea ecumenică din Taizé (www.taize.fr) a acordat un interviu agenţiei Zenit, după încheierea întâlnirii europene de la Paris, la care au participat aproximativ 80.000 de tineri.

– Cum reuşeşte comunitatea din Taizé să atragă în fiecare an tineri din atâtea ţări? Care este secretul vostru?
– Şi noi suntem uimiţi de mulţimea de tineri care vin la Taizé în fiecare săptămână din martie până în noiembrie şi apoi la întâlnirile de sfârşit de an. Întâlnirea de la Paris este a 25-a întâlnire europeană. Tinerii s-au schimbat mult în 25 de ani şi totuşi sunt fideli întâlnirii. Nu ştiu dacă există un secret. S-a transmis o încredere din generaţie în generaţie.

– Taizé confirmă faptul că tinerii au într-adevăr sete de Dumnezeu şi de viaţă comunitară…
– Se poate vorbi cu siguranţă de o sete de Dumnezeu a tinerilor. În acelaşi timp se poate spune că rareori sunt conştienţi de setea care îi stăpâneşte. Cum să afle cuvintele care să exprime aşteptările lor? Pentru mulţi dintre ei există mai întâi experienţa rugăciunii comune, la care participă la început din curiozitate. Şi aici, sunt adesea uimiţi. Descoperă rugăciunea ca spaţiu de frumuseţe, mai ales prin cânt, prin ascultarea câtorva texte biblice, prin momentele îndelungate de tăcere. „A ne ruga înseamnă a descoperi că nu suntem orfani”, îi place să spună prietenului nostru Olivier Clément. Cred că este ceea ce mulţi tineri descoperă la întâlnirea europeană.

– Ce putem face pentru tinerii care refuză Biserica instituţională?
– Tinerii de astăzi rareori au reacţiile agresive faţă de Biserică pe care le aveau tinerii din trecut. Atunci când experimentează comuniunea, o unitate care nu poate fi experimentată decât în diversitate, iar acest lucru se poate face într-o mare adunare, sunt uimiţi şi mulţi dintre ei se întreabă: care este izvorul a ceea ce trăim împreună? Fără a şti întotdeauna acest lucru în mod explicit, izvorul este tocmai Biserica instituţională care se naşte în ei.

Disponibilitatea de a-i asculta pe tineri a fost mereu o prioritate pentru Taizé. A-i asculta nu pentru a-i copleşi cu sfaturi, ci pentru a-i însoţi în această trecere de la „protest” la „constatare”.

În timpul uneia dintre ultimele sale şederi la Taizé, Paul Ricoeur a amintit această trecere pentru a descrie ce s-a întâmplat cu rugăciunea de la Taizé. Am putea spune că această trecere se face prin ascultare şi împărtăşire. În timpul vizitei sale la Taizé, Papa Ioan Paul al II-lea a amintit de asemenea că aşteptările tinerilor sunt o şansă pentru Biserică.

– Formula Bisericii în viitor va fi un fel de formă de viaţă în comunitate?
– La Taizé, noi îi încurajăm pe tineri să redescopere Biserica lor locală. O parohie are vocaţia de a fi un spaţiu pentru comunitate. În interiorul parohiilor, mulţi tineri au dat viaţă unor grupuri mici de rugăciune care se întâlnesc o dată pe săptămână. Aceste grupuri sunt foarte preţioase pentru a-i ajuta pe tineri să persevereze în viaţa lor de credinţă.

Izolarea provoacă suferinţă şi îndoială. Trebuie să căutăm neapărat să ieşim. A descoperi o comunitate cu care putem împărtăşi credinţa şi rugăciunea este o mare bucurie pentru tineri.

– Comunitatea din Taizé este o comunitate ecumenică sau catolică?
– Taizé continuă să fie o comunitate ecumenică. Bineînţeles, tinerii catolici au fost majoritari la întâlnirea de la Paris, aşa cum este în Europa, dar au fost şi mii de tineri ortodocşi din Rusia, Ucraina, România, Serbia, şi mii de tineri protestanţi din Germania, Estonia, Letonia şi Suedia.

În plus, în Île de France au fost primiţi în parohii de toate confesiunile. Mulţi tineri au fost impresionaţi descoperind mesajele de încurajare trimise de Papa Ioan Paul al II-lea, de Patriarhul Alexei al II-lea al Moscovei, de Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolui, precum şi de responsabilii protestanţi.

– Care a fost scopul principal al întâlnirii de la Paris ?
– Acela de a aprofunda credinţa şi de a se pregăti pentru a-şi asuma responsabilităţi: la întâlnirea de la Paris se regăsesc aceşti doi poli. Tinerii au avut ocazia să aprofundeze viaţa lor interioară prin rugăciune, ascultarea şi studierea textelor biblice.

În fiecare dimineaţă se adunau în aproximativ 400 de parohii din Île de France pentru a se ruga şi pentru a reflecta asupra noii scrisori a fratelui Roger : „Dumnezeu nu poate decât să ne iubească”. La prânz şi seara avea loc rugăciunea în Parcul Expoziţiilor din Paris, în 3 holuri mari. Decoraţiunile în acest an au fost foarte frumoase. Tinerii s-au rugat în faţa unui fundal roşu-portocaliu, pe care erau picturi şi vitralii mari, relatând tema apei (hol 6), a întrupării (hol 2-1) şi a Rusaliilor (hol 4). S-a ales o frumuseţe simplă, rodul muncii unui frate de la Taizé şi a unei echipe de tineri binevoitori. Realizate din materiale simple, decoraţiunile au favorizat calmul necesar reculegerii, permiţând meditarea asupra celor câteva scene biblice reprezentate.

Au fost propuse aproximativ douăzeci de teme de reflectare care ar putea fi grupate în trei categorii: 1) viaţa interioară şi cunoaşterea lui Dumnezeu; 2) responsabilităţile omeneşti; 3) frumuseţea ca drum spre Dumnezeu (artă şi muzică). Prin toate aceste domenii, tineri au fost încurajaţi să fie creatori acolo unde trăiesc.

– Care este mesajul din Taizé pentru lume?
– Un mesaj de la Taizé ? Nu este genul nostru, dar mi-ar face plăcere să citez un pasaj din scrisoarea fratelui Roger pe care tinerii au meditat-o la Paris. „Pentru a se stabili încrederea pe pământ, trebuie să începem cu noi înşine: să înaintăm cu o inimă împăciuitoare, să trăim în pace cu cei care ne înconjoară. Pacea pe pământ se instaurează în măsura în care fiecare dintre noi îndrăzneşte să se întrebe: sunt dispus să caut pacea interioară, sunt gata să înaintez în mod dezinteresat? Chiar sărac fiind, pot fi oare un germen de încredere acolo unde trăiesc, manifestând faţă de ceilalţi o înţelegere care să se extindă tot mai mult?”