Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor
09.01.2003, Iaşi (Catholica) - Ca în fiecare an, Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor a publicat şi în 2002 textele pentru celebrarea din 2003 a Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor. Aceste texte au apărut tipărite la Editura Presa Bună din Iaşi, dar şi on-line pe situl diecezei de Iaşi, www.ercis.ro.
Tema pentru octava de rugăciune, care va fi celebrată între 18 şi 25 ianuarie 2003, este luată din Corinteni: „Noi avem această comoară în vase de lut”. Prima oară un astfel de eveniment a avut loc în 1968 – lista temelor rugăciunii pentru unitate din 1968 până în 2003 sunt incluse în broşura apărută la Iaşi, precum şi versiunea on-line.
„Textul din 2Cor 4,5-18 ne cheamă să recunoaştem că purtăm în trupurile noastre o comoară care nu ne aparţine”, se scrie în introducerea temei, „dar care este un dar al lui Dumnezeu pentru a ne întări şi a ne încuraja în momentele de teamă şi tristeţe. Noi purtăm această comoară în fragilitatea vieţii noastre omeneşti, ceea ce demonstrează clar că acest dar vine de la Dumnezeu şi nu de la noi. Dumnezeu ne invită să fim martorii săi prin slăbiciunea noastră omenească.”
Broşura cu textele poate fi comandată prin Internet de pe situl diecezei de Iaşi, precum şi de pe situl Catholica.ro. În broşură sunt incluse textele pe larg propuse pentru fiecare din cele opt zile ale octavei, diverse informaţii, precum şi o schemă pentru celebrările ecumenice în Bisericile Catolice. Ca în fiecare an, este prezentată situaţia ecumenică în câte o ţară, anul acesta fiind prezentată situaţia în Argentina.
