Fost pastor anglican, numit episcop de Ioan Paul al II-lea
07.01.2003, Vatican (ZENIT) - Un fost pastor anglican, actualmente preot al Bisericii catolice, Alan Stephen Hopes, a fost numit la 5 ianuarie episcop auxiliar de Westminster, de către Papa Ioan Paul al II-lea.
Mons. Hopes a fost până acum vicar general al aceleiaşi dieceze şi a lucrat mult alături de Cardinalul Cormac Murphy-O´Connor, Arhiepiscop de Westminster. Mons. Alan Stephen Hopes s-a născut la Oxford, în 1944. După ce a obţinut bacalaureatul în teologie la „King’s College” din Londra, a devenit preot în Biserica Anglicană în 1968. Şi-a desfăşurat activitatea pastorală în diferite parohii ale diecezei din Londra, iar în 1987 a devenit canonic al catedralei Sfântul Paul.
În 1992 a fost „primit” în Biserica catolică şi, după trei ani de studii, a fost sfinţit preot pentru dieceza de Westminster, la 4 decembrie 1995. După doi ani ca vicar în parohia „Our Lady of Victories” din Kensington, a fost paroh la o parohie din Chelsea. În 2001, a devenit vicar general al Arhidiecezei.
Mons. Hopes este unul dintre pastorii anglicani care au părăsit Biserica Angliei după ce s-a aprobat hirotonirea femeilor în această confesiune.
