Să îl urmăm pe Domnul fără compromisuri
26.12.2002, Vatican (Catholica) - În sărbătoarea Sf. Ştefan – după calendarul latin -, primul martir, la amiază, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea a adresat câteva cuvinte credincioşilor şi pelerinilor adunaţi în Piaţa Sfântul Petru pentru a se ruga împreună rugăciunea Angelus.
Iubiţi fraţi şi surori!
-
Este încă vie în sufletele noastre uimirea faţă de evenimentul extraordinar pe care l-am celebrat ieri: Cuvântul s-a făcut trup în sânul Fecioare Maria, şi şi-a făcut sălaş în mijlocul nostru.
Contemplând ieslea, să continuăm să ne bucurăm de climatul de bucurie al Crăciunului şi să ne înnoim sentimentele de recunoştinţă faţă de Acela care, din iubire, a voit să ia firea noastră omenească, pentru a împărtăşi soarta noastră şi a ne reda speranţa în Cer.
-
Sfântul Ştefan, primul martir, pe care îl amintim astăzi, ne ajută să înţelegem în profunzime misterul pe care îl trăim în credinţă. Pruncul, care plânge într-o peşteră, este Cristos care ne cere să fim mărturisitori curajoşi ai Evangheliei în orice circumstanţă şi în orice loc, aşa cum a fost protodiaconul Ştefan, care nu a arătat şovăire nici măcar în faţa martiriului.
Şi astăzi, mulţi credincioşi, în diferite părţi ale lumii, sunt supuşi la încercări şi suferinţe pentru credinţa lor. Sărbătoarea de astăzi ne invită să ne dăm din nou seama că suntem chemaţi, ca credincioşi, să îl urmăm pe Domnul fără compromisuri până la Cruce, sprijiniţi de tăria Duhului său. Sfântul Ştefan să ne ajute să corespundem întotdeauna vocaţiei noastre creştine.
De aceea să invocăm mijlocirea Mariei, Maica Mântuitorului şi Regina Martirilor, prin rugăciunea Angelus.
După Angelus
Văd cu bucurie în aceste ore că sunt multe familii care vizitează ieslea din Piaţă. Este o „procesiune” de taţi şi mame care, împreună cu copiii lor, se apropie de grajd şi se opresc să îi admire pe Maria şi pe Iosif alături de Pruncul Isus. Fie ca această privelişte de pace şi de bucurie să nască în toţi o reînnoită angajare de iubire şi de înţelegere reciprocă, pentru ca, îndeosebi în sânul familiilor, să se trăiască acel climat de înţelegere şi de comuniune care este atât de necesar pentru creşterea liniştită a fiilor.
Vă doresc tuturor în continuare sărbători de Crăciun fericite!
