Vestitorul – decembrie 2002
22.12.2002, Oradea (Catholica) - A apărut numărul pe luna decembrie al revistei lunare de cultură creştină „Vestitorul”, editată de Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Oradea.
Numărul este desigur dedicat în cea mai mare parte sărbătorii Naşterii Domnului nostru Isus Cristos, primele pagini găzduind textul pastoralei la această sărbătoare a Episcopului greco-catolic de Oradea, PS Virgil Bercea. Tot în ton cu sărbătoarea Crăciunului sunt şi următoarele articole: „Despre Misterul Întrupării”, Nicolae Costruţ; „Noapte de Crăciun”, Silvia Pantiş; sau textele de colinde de la mijlocul revistei.
Din domeniul istoric am reţinut din acest număr articolele „Episcopii greco-catolici ai diecezei de Oradea, Samuil Vulcan şi Demetriu Radu”, semnat de Otilia Bălaş, şi continuarea seriei „Râmnicu Sărat – Desfiinţarea celei mai odioase închisori”, aparţinând lui Cicerone Ioniţoiu. Ca recenzii, ultimul număr pe acest an al Vestitorului prezintă revista „Flori de crin”, editată la Şimleul Silvaniei, şi respectiv „Un manual de religie pentru clasa a II-a”.
