Pastorala de Crăciun 2002 a PS Petru Gherghel
05.12.2002, Iaşi (Catholica) - „Drumul nostru de credinţă ne invită să intrăm cu bucurie în timpul Adventului pentru a ne pregăti să celebrăm cu real folos naşterea Domnului nostru Isus Cristos”; astfel îşi începe Episcopul romano-catolic de Iaşi, PS Petru Gherghel, Scrisoarea pastorală de Crăciun din acest an.
La împlinirea unui an de la declararea oficială a Sinodului diecezan, la 8 decembrie 2001, Episcopul face un bilanţ al perioadei de cateheză parcurse până acum, privind spre etapa viitoare de reflecţii şi discuţii, etapă de o importanţă deosebită în vederea pregătirii „documentului de lucru” ce va fi dezbătut în cadrul şedinţelor în plen din toamna anului 2004. PS Petru îi invită pe toţi membrii diecezei sale: „să înaintaţi cu mult curaj în analiza şi studierea marilor probleme cu care ne confruntăm şi pe care dorim să le rezolvăm şi să le precizăm pentru viitorul activităţii noastre pastorale în perspectiva creşterii în zel, în dragoste şi în credinţă”.
Episcopul de Iaşi defineşte intrarea în lume a Mântuitorului ca fiind „punctul central al istoriei mântuirii spre care s-au îndreptat toate profeţiile şi de la care a pornit noua împărăţie a fiilor lui Dumnezeu”. Remarcând faptul că „oamenii timpului nostru vor să-l vadă pe Cristos, vor să-l cunoască şi să-l înţeleagă”, Păstorul evidenţiază misiunea creştinismului, cheia şi obligaţia vieţii fiecărui creştin: a ne fixa privirea spre Domnul, pentru a face „să strălucească pe faţa noastră, în viaţa noastră `chipul lui Cristos`”.
În ultima parte a Scrisorii sale pastorale, Episcopul Petru exclamă: „Ce misiune nobilă au ucenicii lui Cristos, de a transmite altora frumuseţile credinţei, frumuseţea lui Cristos şi a evangheliei sale! La Crăciun creştinii sunt chemaţi să contemple chipul lui Cristos, iubirea sa infinită, să se lase aprinşi de iubire şi lumină, şi în acest mod să transmită şi celorlalţi minunăţiile Domnului, faptele sale minunate.”
Împreună cu Isus, cu Sfântul Părinte, cu Episcopul auxiliar Aurel Percă, PS Petru Gherghel adresează încă o dată îndemnul: „Înaintaţi cu mult curaj în larg!”, amintindu-i în mod special pe tinerii diecezei sale, cărora le cere să fie „bucuria şi speranţa omenirii şi a Bisericii noastre locale!”
