Importanţa prezenţei catolice în cultură
19.11.2002, Vatican (ZENIT) - Prezenţa Bisericii – păstori şi credincioşi – în viaţa publică depinde înainte de toate de contribuţia acesteia la cultură, a afirmat Papa Ioan Paul al II-lea în mesajul pe care l-a trimis episcopatului italian reunit în adunarea generală.
Tema centrală a reuniunii Conferinţei Episcopale, care a început de joi la Collevalenza, este „problema antropologică”, cu alte cuvinte, concepţia omului de azi în societatea a actuală şi propunerea pe care trebuie să o ofere Biserica. În programul Conferinţei Episcopale Italiene pentru această decadă, prezidată de Cardinalul Camillo Ruini, Episcop vicar al Diecezei de Roma, un rol hotărâtor îl are aşa-zisului „proiect cultural orientat în sens creştin”.
Iniţiativa implică toate comunităţile creştine, de la parohii până la comunităţi religioase, de la şcoli până la mijloacele de comunicare. Acest „proiect cultural”, recunoaşte Sfântul Părinte în mesajul trimis episcopilor, trebuie să slujească pentru „a da o dimensiune culturală mai intensă şi incisivă operei de evanghelizare”. De aceea, documentul pontifical începe prezentând problema fundamentală: „ce este fiinţa umană?”.
Când se răspunde întrebării, a constatat Suveranul Pontif, în societate se constată „o tendinţă de a nega sau de a uita unicitatea fiinţei noastre şi a vocaţiei noastre, de creaturi create după chipul lui Dumnezeu”. Acest fenomen, a adăugat Sfântul Părinte, „este întărit în zilele noastre din cauza pretenţiei de a putea explica în mod adecvat fiinţa umană numai prin intermediul ştiinţelor empirice”.
Conştiinţa demnităţii „care ne aparţine prin natură este, în plus, singurul principiu pe care se poate construi o societate şi o civilizaţie cu adevărat umană – se subliniază în document -, într-o epocă în care interesele economice şi mesajele comunicării sociale acţionează la scară planetară, punând în pericol acest patrimoniu al valorilor culturale şi morale care reprezintă prima bogăţie a naţiunilor”.
Pentru ca Biserica să poată contribui cu valorile sale la cultura contemporană, Sfântul Părinte a cerut o prezenţă activă concretă în mijloacele de comunicare socială. Suveranul Pontif a apreciat, în mod deosebit, mijloacele de comunicare create de episcopatul italian: ziarul Avvenire, canalul de televiziune prin satelit Sat2000, şi radioul Blue Sat 2000.
