Vice-ministrul rus de externe împotriva creării diecezelor catolice
14.11.2002, Moscova (ZENIT) - Vice-ministrul de externe al guvernului rus a calificat crearea celor patru dieceze din Rusia drept „inacceptabilă”, în timpul unui curs de formare pentru înalţii demnitari ai clerului ortodox.
Aceasta este calificarea pe care o merită, în opinia reprezentantului guvernului, decizia Sfântului Scaun de a „împărţi” teritoriul Federaţiei în patru dieceze, după cum informează Agenţia misionară Misna. Împotriva iniţiativei adoptate de Papa Ioan Paul al II-lea s-au aliniat imediat Biserica ortodoxă şi chiar executivul de la Moscova. Yuri Fedotov a informat, chiar, Vaticanul că unii preoţi catolici „nu sunt bineveniţi” în Rusia. Declaraţia, de fapt, sprijină în mod clar „ostilităţile” guvernului împotriva membrilor clerului.
În ultimele luni au fost expulzaţi din Rusia cinci persoane religioase catolice, aparent fără motive clare. Printre ei se numără şi Mons. Jerzy Mazur, Episcop al Diecezei Sfântul Iosif din Irkutsk (Siberia orientală). „Poziţia noastră este clară – a afirmat vice-ministrul – şi am arătat Sfântului Scaun că purtarea sa este inacceptabilă”.
Conflictul a produs o importantă ruptură între Biserica Catolică şi autorităţile de la Moscova. Papa Ioan Paul al II-lea s-a văzut obligat să ceară explicaţii chiar preşedintelui rus, Vladimir Putin. Răspunsul oferit de liderul de la Kremlin, abia după trei luni, nu a fost mulţumitor conform ierarhiei catolice a capitalei ruse, înrăutăţindu-se şi mai mult relaţiile deja dificile cu Biserica ortodoxă Rusă.
