Papa şi-a serbat ziua onomastică
04.11.2002, Vatican (ZENIT) - Astăzi a fost zi de sărbătoare în Vatican: Papa Ioan Paul al II-lea (Karol Wojty3a) şi-a serbat ziua onomastică, întâlnindu-se cu un grup de pelerini polonezi şi invitându-i apoi la o întâlnire festivă emoţionantă pe cei 11 cardinali care au depăşit vârsta de 80 de ani.
În comemorarea liturgică a sfântului Carol Boromeu, Papa i-a telefonat preşedintelui Italiei, Carlo Azeglio Ciampi, pentru a-i ura din partea sa o zi frumoasă. Aşa cum se obişnuieşte pentru această zi, Sfântul Părinte i-a primit în cursul dimineţii, în Sala Clementină a Palatului Apostolic din Vatican, pe cei 300 de pelerini polonezi care au venit la Roma pentru a-l felicita şi a-l asigura de rugăciunile lor. „În fiecare zi experimentez rodul” rugăciunilor voastre, i-a asigurat episcopul Romei cu un surâs.
Papa a subliniat că ziua onomastică aminteşte ziua Botezului, deoarece în această zi se primeşte numele propriului patron. „Împreună cu voi – a adăugat Papa adresându-se compatrioţilor săi – îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru darul credinţei pe care l-am primit la Botez”. Apoi, vizibil emoţionat, Sfântul Părinte le-a mulţumit părinţilor săi: tatălui, Karol Wojtyla – militar de carieră în armata austro-ungară, şi mamei, Emilia Kaczorowsky, care i-au transmis darul credinţei mai ales „prin mărturia de fiecare zi”.
În încheiere, Papa le-a urat tuturor copiilor din Polonia şi din lume să se poată bucura de aceeaşi experienţă.
Mai târziu, Papa a participat la o întâlnire festivă cu cei 11 cardinali care au împlinit deja vârsta de 80 de ani, şi care au lucrat în Curia romana. Este vorba de:
- Opilio Rossi (92 de ani), italo-nordamerican, fost preşedinte al Comitetului Pontifical pentru Congresele Euharistice Internaţionale;
- Antonio Innocenti (87 de ani), italian, fost prefect al Congregaţiei pentru Cler;
- Paul Augustin Mayer (91 de ani), german, fost prefect al Congregaţiei pentru Sacramente şi pentru Cultul Divin;
- Alfons M. Stickler (92 de ani), austriac, fost bibliotecar şi arhivar al Sfintei Biserici Romane;
- Angelo Felici (83 de ani), italian, fost prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor;
- Giovanni Canestri (84 de ani), italian, fost Arhiepiscop de Geneva;
- Antonio M. Javierre Ortas (81 de ani), spaniol salezian şi prefect al Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor;
- José T. Sanchez (82 de ani), filipinez, fost prefect al Congregaţiei pentru Cler;
- Fiorenzo Angelini (86 de ani), italian, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Sănătăţii;
- Luigi Poggi (84 de ani), italian, fost arhivar şi bibliotecar al Sfintei Biserici Romane;
- Giovanni Cheli (84 de ani), italian, fost preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Îngrijirea Pastorală a Imigranţilor şi Itineranţilor.
Marţi, Papa Ioan Paul al II-lea va prezida în Bazilica din Vatican celebrarea euharistică pentru cardinalii şi episcopii care au decedat în acest an.
