Proiect Caritas pentru persoane cu deficienţe de auz
20.10.2002, Cluj-Napoca (Catholica) - Asociaţia Caritas Diecezan Greco-Catolic Cluj a anunţat lansarea în Cluj-Napoca a proiectului „Centru de suport familial şi recuperare timpurie a copiilor cu deficienţe de auz şi asociate deficienţei de auz”, finanţat de Uniunea Europeană, prin programul PHARE ACCESS, proiect în valoare totală de 35500 Euro.
Potrivit coordonatoarei de proiect, doamna Nicoleta Dunca, principalele obiective care urmează să fie atinse sunt extrem de complexe şi generoase pentru această categorie defavorizată de persoane. Se va începe prin amenajarea şi dotarea a două săli aflate în incinta Şcolii Speciale pentru Deficienţi de Auz nr.1, din Cluj-Napoca, într-o perioadă de 4 luni, unde va funcţiona Centrul de sprijin familial şi recuperare timpurie a copiilor cu deficienţe de auz şi asociate.
Va putea fi atins apoi adevăratul scop al programului: desfăşurarea activităţilor specifice recuperării timpurii, cu copii din judeţul Cluj şi judeţele limitrofe, care prezintă deficienţe auditive şi asociate – peste 30 au fost depistaţi până acum -, până la integrarea lor în şcoală; desfăşurarea activităţilor de instruire şi sprijin familial pentru părinţii care au copii cu deficienţe auditive şi asociate, incluşi în programul din cadrul Centrului, şi părinţii copiilor din şcolile pentru deficienţii de auz, de pe întreaga rază a judeţului Cluj, dar şi din judeţele limitrofe.
Aceeaşi sursă subliniază faptul că activităţile realizate în cadrul proiectului vor facilita examinarea complexă a copiilor, protezarea în caz de nevoie, desfăşurarea unor activităţi specifice corectiv compensatorii de antrenare a funcţiei auditive şi de demutizare, precum şi desfăşurarea de activităţi de stimulare senzorială , de dezvoltare cognitivă şi de socializare, specifice fiecărui copil. Informaţii suplimentare despre proiect se pot oferi la adresa: 3400 Cluj-Napoca, str. Moţilor nr. 32, e-mail: bachcluj@rdslink.ro, tel.: 0264-431788.
