Fiicele Sf. Francisc activează în România de 100 de ani
17.10.2002, Timişoara (Catholica) - În data de 5 octombrie 2002, în cadrul pelerinajului preoţilor şi al persoanelor consacrate la Maria-Radna, au fost celebraţi cei 100 de ani de prezenţă în România a Fiicelor Sf Francisc de Assisi.
Congregaţia Fiicelor Sf. Francisc de Assisi a fost înfiinţată în anul 1894 la Budapesta, de către Maica Anna Bruner, şi aparţine Ordinului al III-lea Mănăstiresc al Sf. Francisc de Assisi. Surorile au venit pe teritoriul României în anul 1902 şi şi-au desfăşurat activitatea în diferite spitale din Lipova, Beiuş şi Sînnicolau Mare. Din 1912 au activat şi în Arad şi Lugoj. În anul 1930 a fost înfiinţată provincia la Maria Radna. Din 1935, surorile şi-au început activitatea şi în Timişoara.
În anul 1948, Congregaţia a fost dizolvată, pe vremea aceea 75 de surori aparţinând de provincia română. Ele şi-au desfăşurat mai departe activitatea şi în timpul comunismului, desigur în civil, dar ţineau legătura între ele. Reînnoirea vieţii comunitare a provinciei române a început din anul 1992, când surorile s-au mutat, din Orăştie şi alte comunităţi unde au activat, la casa renovată din Timişoara. În anul 1994, sediul provincial s-a stabilit la Timişoara.
Dintr-un pliant publicat cu ocazia aniversării celor 100 de ani de prezenţă a lor în ţara noastră, aflăm că „apostolatul principal al surorilor constă în slujirea bolnavilor, a celor părăsiţi şi săraci, a copiilor străzii, a copiilor handicapaţi şi a familiilor. Surorile activează şi în cadrul parohiilor unde ajută la cateheză, meditaţii pe teme biblice cu tinerii, la pregătirea Liturghiilor şi sărbătorilor”. Fiicele Sf. Francisc mai activează în Slovacia – unde se află şi sediul central al Congregaţiei -, precum şi în Ungaria, Ucraina, Mexic şi Statele Unite.
„Semnele spiritualităţii noastre primite de la Sf. Francisc sunt: sărăcia, smerenia şi unirea cu Dumnezeu în iubire. Baza vieţii noastre este viaţa în comunitatea surorilor pătrunsă de iubire, pace şi bucurie. Rugăciunea comună şi individuală, împreună cu sărbătorirea zilnică a Euharistiei constituie centrul vieţii noastre”, mai spun surorile în acelaşi pliant, care cuprinde şi fotografii, alb-negru şi color, de la diversele lor activităţi.
