„Am fost bucuros că Sf. Casian se întoarce acasă”

19.10.2002, Iaşi (Ercis.ro) - Situl Diecezei de Iaşi a publicat recent un interviu cu Arhiepiscopul de Marsilia, IPS Bernard Panafieu, luat de pr. Iosif Dorcu, decanul de Iaşi. Reproducem şi noi acest interviu integral.

– Excelenţa voastră, aţi venit de la Marsilia în România, pentru Sărbătorile Iaşiului, însoţind relicvele sfântului Ioan Casian. V-aş ruga să vă prezentaţi pentru cititorii noştri.
– Eu sunt arhiepiscopul catolic de Marsilia. Sunt preot din 1956 şi episcop din 1974; 16 ani am fost arhiepiscop în Aix-en-Provence (1978-1994) iar din 1995 sunt arhiepiscop la Marsilia. Trebuie să spun că Marsilia este un oraş cosmopolit. Aici putem întâlni oameni de diferite rase, de diferite culturi, de diferite religii, iar noi ne străduim să vestim evanghelia într-o lume atât de variată. Şi aici este lume săracă, tineri fără lucru. Sunt tineri în căutarea unui loc de muncă, dar şi în căutarea unei motivaţii de a trăi, a sensului vieţii. Iar noi, ca Biserică Catolică, prin mărturia pe care o dăm, prin evanghelia pe care o predicăm, avem o misiune cu totul specială care constă în a arăta tuturor drumul vieţii, adică a-l arăta pe Cristos care a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa”.

– Aţi venit în România pentru a însoţi relicvele sfântului Ioan Casian. Ce constituie pentru Marsilia aceste relicve?
– Pentru noi Ioan Casian este unul dintre fondatorii Bisericii noastre, şi noi toţi suntem convinşi că el vine de aici de la voi. El a traversat întregul bazin al Mării Mediterane şi a avut o îndelungată experienţă în Egipt. El a adus la noi, în sudul Franţei, toată bogăţia monahismului oriental. Aşa se face că el a fondat la Marsilia două mănăstiri, una pentru bărbaţi şi una pentru femei, iar aceste mănăstiri au fost un punct de plecare pentru o nouă evanghelizare. Pentru noi Ioan Casian a fost o mare personalitate. Noi toţi din Marsilia şi din Provence (în general, din sudul Franţei) suntem convinşi că el a fost un mare om de cultură şi spiritualitate.

– De ce totuşi biserica, în care se păstrează osemintele sfântului Ioan Casian, se numeşte „Sfântul Victor”?
– Se cheamă „Sfântul Victor” pentru că această biserică exista deja când a sosit Ioan Casian, sfântul Victor fiind un martir din timpul persecuţiilor. Se pare că sfântul Victor, împreună cu câţiva însoţitori, a fost primul martir care a însămânţat credinţa creştină la Marsilia.

– Aţi mai însoţit şi în alte ţări aceste relicve?
– Nu, niciodată. Este pentru prima dată că aceste oseminte sunt duse oficial într-o altă ţară. Eu m-am bucurat şi am aprobat acest pelerinaj, ştiind că pentru câteva zile iubitul nostru Ioan Casian se va întoarce pe pământul său natal, acasă la ai lui. Şi mai cred că ar putea fi un frumos imbold pentru unitate: la vremea aceea el a unit, într-un mod admirabil, cultura Orientului cu aceea a Occidentului.

– Creştinii din Marsilia ştiu că Ioan Casian este originar din România?
– Creştinii fervenţi ştiu asta. Dar pentru majoritatea populaţiei, personalitatea lui Ioan Casian este mai greu de înţeles. Un prim motiv ar fi că scrierile sale sunt foarte austere, sunt greu de citit. Apoi creştinii de azi au adesea ispita de a uita rădăcinile lor spirituale şi pe strămoşii care le-au oferit credinţa.

– Eu am auzit despre o tradiţie care spunea că Lazăr din Betania, prietenul lui Isus, a ajuns la Marsilia. Ce ne puteţi spune?
– Creştinii din primele secole ale Bisericii, în măsura în care pierdeau contactul cu locurile şi cu datele exacte ale vieţii lui Cristos, au început să facă apel la persoane care au fost martore ale învierii lui Isus, la persoane care au atins „Cuvântul vieţii” cum spune sfântul Ioan. Aşa se face că primii creştini din sudul Franţei s-au ataşat de persoanele de la Betania, de prietenii lui Isus: Lazăr, Marta şi Maria Magdalena. Prin urmare, s-a spus ca sfântul Lazăr a fost primul episcop de Marsilia. Maria Magdalena a murit într-o grotă, nu departe de Marsilia, la Saint Bohm, iar trupul ei a fost înmormântat în biserica „Sfânta Maxima”, care este o foarte veche biserică la câţiva kilometri de Marsilia. Azi este foarte venerată de creştini.

– Am mai auzit că există la Marsilia o mare evlavie faţă de o statuie neagră, foarte veche, a Maicii Domnului, numită Fecioara Mărturisirii. Ce ne puteţi spune despre asta?
– Da, aşa se cheamă. Este o statuie care ne-o prezintă pe Maria care mărturiseşte credinţa sa, care îl mărturiseşte pe Cristos pe care îl poartă şi pe care îl arată poporului credincios. În fiecare an, la 2 februarie, în sărbătoarea Întâmpinării Domnului, noi avem la Marsilia o sărbătoare cu totul specială numită „a Candelelor”. Ceremoniile încep la ora 5.00 dimineaţa şi se adună foarte multă lume. Adunaţi în jurul aceste vechi statui, lumea caută să-şi întărească credinţa şi să găsească ajutor la Maria în toate momentele grele ale vieţii. La ora 5.00 începe celebrarea împreună cu o mare mulţime de tineri, adunaţi din toată arhidieceza. Eu, ca arhiepiscop, cobor până la malul mării. Aici soseşte o barcă din care mi se înmânează cartea Sfintelor Evanghelii. Este un simbol al faptului că la noi evanghelia a sosit pe calea mării. Cu Evanghelia în mână urcăm apoi în procesiune foarte multe trepte până ajungem la biserica „Sfântul Victor”. De aici se oferă binecuvântarea întregului oraş Marsilia. Apoi urmează o Liturghie pontificală, la care participă, aşa cum spuneam, mari mulţimi de tineri. Este o ceremonie foarte veche la Marsilia.

– Am înţeles că sunteţi pentru prima dată în România. Acum, după ce aţi avut câteva experienţe aparte aici la noi, cu ce impresii vă întoarceţi acasă?
– Am fost foarte impresionat de credinţa poporului român, într-un mod deosebit aici, la Iaşi. Am văzut modul oamenilor de a se ruga în cadrul acestui pelerinaj, ceea ce este uimitor. Am văzut foarte multă lume, dar ceea ce mi-a plăcut e că am văzut mulţi tineri şi mulţi copii. Cred că Biserica din Românie poate fi mândră de fiii ei, chiar dacă a cunoscut şi perioade mai grele în ultimii ani. Acum Biserica de aici pare că iese victorioasă la lumină ca Isus în ziua de Paşti. Cred că trăiţi o frumoasă experienţă religioasă, fie că e vorba de Biserica Ortodoxă, fie de Biserica Catolică. Am întâlnit episcopi de ambele confesiuni şi pot să spun că s-au făcut paşi destul mai în aceste zile pe drumul unităţii şi al comuniunii.

– Excelenţă, vă mulţumesc!