Poezia Papei Ioan Paul al II-lea pe muzică
28.11.2008, Vatican (Catholica) - Poezia Papei Ioan Paul al II-lea este „incredibilă, profundă şi complexă”, potrivit binecunoscutului tenor care a pus textele pe muzică, pe un CD lansat în Italia vineri, 28 noiembrie 2008. Placido Domingo s-a alăturat Episcopului Giampaolo Crepaldi, secretar al Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace, pentru a prezenta cea mai nouă înregistrare a sa, „Amore Infinito”, în cadrul unei conferinţe din Biroul de Presă al Vaticanului. CD-ul include duete cu Andrea Bocelli, Vanessa Williams şi Katherine Jenkins, o versiune internaţională urmând a fi lansată în luna ianuarie. „Această iniţiativă unică reuneşte două forme de artă, poezia şi muzica, combinate în mod strălucit”, a spus Episcopul Crepaldi.
„Ascultând aceste cântece, atât de măreţ interpretate de Placido Domingo şi de Orchestra Simfonică din Londra, ne amintim de Papa Ioan Paul al II-lea şi întreaga sa viaţă, frecvent marcată de episoade dramatice, trăită cu pasiune pentru Dumnezeu şi pentru om. Care este secretul acestei inspiraţii `wojtyliene`, pe care el a tradus-o în atât de multe texte poetice?”, a întrebat Episcopul. „Pentru Papa Ioan Paul al II-lea, totul începe cu `da`-ul spus de Dumnezeu omului, totul se naşte din planul `iubirii infinite` al lui Dumnezeu. `Da`-ul lui Dumnezeu către om înseamnă `da` demnităţii sale, nevoilor lui autentice. Înseamnă `da` lumii […] şi la tot ce este frumos, bun şi drept în viaţă”. Textele cântecelor lui Domingo „acoperă multe subiecte: afecţiunea din familie, munca, războiul, patria natală etc, dar toate sunt inspirate de `da`-ul lui Dumnezeu spus omului, de iubirea infinită a lui Dumnezeu”.
Domingo a explicat că ideea albumului a venit în urma ultimei sale întâlniri cu Pontiful polonez. El a amintit faptul că a oferit un concert pentru pace în Italia în 2003, în care a cântat o rugăciune pentru pace scrisă de Sfântul Părinte. „Atunci l-am văzut pentru ultima oară pe Papa Ioan Paul al II-lea”, a spus tenorul. „I-am spus: `Mi-ar place să vă cânt poeziile`. Şi el mi-a răspuns: `De ce nu?`”. Cântăreţul a explicat că atunci când a selectat poeziile, deşi majoritatea privesc teme spirituale, a fost atras de acelea pe teme precum libertate, iubire şi familie. Astfel, a spus el, ceva ce a început ca „un proiect mai mult spiritual a devenit mai apoi un proiect mai mult artistic”.
Domingo a susţinut că deşi nu este nevoie să fie răspândită faima Papei Ioan Paul al II-lea, există nevoia de a face cunoscută „această parte cu adevărat importantă din viaţa lui”. Tenorul a reamintit că a avut ocazia să se afle alături de Papa în diferite momente ale vieţii lui. „Port în inimă momentul în care l-am văzut cu copiii în Mexic, când a fost în Bazilica Fecioarei de Guadalupe”, a spus el. „A vedea felul în care i-a primit – arăta ca un înger – cu enormă tandreţe şi răbdare, vorbind în spaniolă, cântând cu ei… m-a emoţionat cu siguranţă”. Domingo intenţionează să promoveze CD-ul prin 10 concerte internaţionale.
