Papa îndeamnă să se lupte împotriva cauzelor terorismului
08.09.2002, Castel Gandolfo (ZENIT) - Acum când se apropie ziua de 11 septembrie, Papa Ioan Paul al II-lea a făcut apel la liderii lumii pentru a combate terorismul luptând împotriva rădăcinilor lui, în special nedreptatea şi opresiunea. A răspunde la terorism înseamnă „a lua noi şi creative iniţiative politice, diplomatice şi economice menite să uşureze situaţiile scandaloase de mari nedreptăţi, opresiuni şi marginalizări care continuă să apese nenumăraţi membri ai familiei umane”, a spus Papa sâmbătă.
„Istoria ne arată că recrutarea de terorişti se realizează mai uşor în zone în care drepturile umane sunt călcate în picioare şi unde nedreptatea este o parte a vieţii de zi cu zi” a spus Sfântul Părinte, când a primit scrisorile de acreditare pentru Kathryn Frances Colvin, noul ambasador al Marii Britanii la Vatican. „Aceasta nu înseamnă însă că putem spune că inegalităţile şi abuzurile existente în lume scuză actele de terorism”, a adăugat el. „Nu poate exista niciodată, desigur, vreo justificare pentru violenţă şi pentru dispreţuirea vieţii umane”.
Papa Ioan Paul al II-lea a condamnat orice formă de terorism. „În cele din urmă, terorismul este construit pe dispreţul pentru viaţa umană”, a spus el, amintind de Mesajul său pentru Ziua Mondială a Păcii 2002. „De aceea, nu doar comite crime intolerabile, ci, deoarece recurge la teroare ca un mijloc politic şi militar, este el însuşi o adevărată crimă împotriva umanităţii”. „Totuşi, comunitatea internaţională nu mai poate trece cu vederea cauzele fundamentale care conduc, în special pe tineri, la disperare faţă de viaţă, şi faţă de viitor, şi la a cădea pradă tentaţiilor la violenţă, ură şi dorinţa de răzbunare cu orice preţ”, a adăugat Papa.
De aceea Sfântul Părinte a convocat Ziua de Rugăciune pentru Pace la Assisi, în 24 ianuarie 2002, la care au participat lideri religioşi, „pentru a coopera, împreună cu oamenii de bunăvoinţă de pretutindeni, la construirea unui viitor de pace”. „În final, în convertirea inimilor şi în reînnoirea spirituală a societăţilor stă speranţa pentru un mâine mai bun”, a spus Papa. „Construirea unei astfel de culturi globale a solidarităţii este, poate, cea mai mare sarcină morală cu care se confruntă astăzi omenirea”, a subliniat el.
Aceasta este marea provocare cu care se confruntă ţările apusene, unde valorile creştine „sunt acum puse sub semnul întrebării de modele culturale alternative”, a adăugat Episcopul Romei. Aceste modele „îşi au rădăcina într-un individualism exagerat care prea adesea conduce la indiferentism, hedonism, consumism şi un materialism practic care poate eroda şi chiar distruge fundamentele vieţii sociale”, a încheiat el.
Născută în 1945, Kathryn Frances Colvin, noul ambasador britanic, este un diplomat de carieră care anterior a fost şeful protocolului din ţara sa natală.
