Protejarea vieţii şi a familiei este o prioritate pentru orice Episcop
04.09.2002, Santo Domingo (ZENIT) - Protejarea vieţii şi a familiei constituie prioritatea pentru fiecare Episcop, au insistat oficialii la o întâlnire episcopală. Subiectul a fost discutat în cadrul întâlnirii de trei zile a reprezentanţilor Conferinţelor Episcopale din Americi.
În particular această idee a fost abordată de către Cardinalul Giovanni Battista Re, Prefectul Congregaţiei Vaticanului pentru Episcopi şi Preşedintele Comisiei Pontificale pentru America Latină. Analizând tema „Situaţia şi perspectivele familiei în Americi”, Cardinalul a spus că prioritatea asistenţei pastorale a familiei şi a vieţii a fost asumată de episcopate ca fiind decisivă pentru viitorul evanghelizării şi al omenirii însăşi.
Viaţa umană şi familia, a spus el, „sunt obiectul atacului şi al ameninţării din partea unor curente de gândire, legislaţii, obiceiuri, stiluri de viaţă şi comportamente care reprezintă mari provocări şi încearcă să distrugă şi să deformeze familia”. După cum la potop, Dumnezeu a salvat familia lui Noe, şi a reconstruit omenirea prin ea, în acelaşi fel „în potopul materialismului şi al hedonismului … singura speranţă de salvare care rămâne este în sfinţenia familiei”, a spus Cardinalul Re.
Astfel, „slujirea familiei se numără printre sarcinile esenţiale ale Episcopului”, a subliniat Cardinalul, care îl ajută pe Papa în numirea de Episcopi. „Asistenţa pastorală a familiei şi a vieţii trebuie să fie cuprinsă în planurile tuturor Diecezelor şi parohiilor”, a explicat Cardinalul. „Trebuie să fie unul dintre punctele focale ale structurilor pastorale în relaţia dinamică cu comunităţile diecezane, parohiale şi familiale”.
Cardinalul Alfonso Lopez Trujillo, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Familie, a evidenţiat unele ameninţări la adresa familiei şi a vieţii. El a citat limbajul ingenios şi subtil care propagă o mentalitate anti-familie, anti-viaţă, precum şi impunerea de către organismele internaţionale a unor idei şi practici care urmează această linie.
Episcopul Jorge Enrique Jimenez Carvajal, Preşedintele Consiliului Episcopilor din America Latină (CELAM), a descris „efectele culturii morţii”. El s-a plâns de numărul mare de avorturi din America Latină. „Nu există război mondial, sau holocaust … sau masacru politic care să poată fi comparat cu acesta”, a spus el.
Episcopul columbian a mai criticat folosirea conceptului de „calitate a vieţii” în opoziţie cu „cantitate a vieţii”. „Este absurd să se afirme faptul că sărăcia, mizeria şi lipsurile materiale sunt cauzate de cantitatea de fiinţe umane, când ştim sigur că acestea sunt produsul unei nedreptăţi sociale dominante, care continuă să realizeze îmbogăţirea tot mai mare a celor bogaţi şi sărăcirea tot mai mare a celor săraci”, a adăugat Preşedintele CELAM.
