Dublă sărbătoare pe 6 august
31.07.2002, Cluj-Napoca (Catholica) - În Eparhia de Cluj-Gherla va fi o dublă sărbătoare la 6 august: sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului nostru Isus Cristos şi sărbătoarea intronizării PS Florentin Crihălmeanu ca noul Episcop eparhial de Cluj-Gherla. Celebrarea sărbătorii şi a intronizării vor avea loc în Catedrala acestei Eparhii, care are care şi hram tocmai Schimbarea la Faţă.
Ziua de marţi, 6 august, va începe cu o procesiune de la biserica Învierea Domnului (cunoscută ca biserica Bob, după numele Episcopului care a ctitorit-o) până la Catedrala Schimbarea la Faţă. Procesiunea este prevăzută de la ora 9AM. La 9.30 va începe celebrarea Sfintei Liturghii în Catedrală. Este aşteptată participarea tuturor Episcopilor catolici, de rit bizantin şi de rit latin, din România, inclusiv a Nunţiului Apostolic. Singurul care a anunţat până acum că nu va putea participa este IPS Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit de Bucureşti. Este aşteptată şi participarea reprezentanţilor altor culte, printre care Arhiepiscopul Bartolomeu Anania al Vadului, Feleacului şi Clujului, din partea Bisericii Ortodoxe.
La ceremonie sunt aşteptaţi preoţii cu credincioşii lor. Dat fiind numărul mare de persoane care vor participa la Liturghie, aceasta va putea fi urmărită şi din afara Catedralei (circulaţia pe Bulevardul Eroilor va fi interzisă în acele ore). Predica va fi susţinută de IPS Lucian Mureşan, Arhiepiscopul de Alba-Iulia şi Făgăraş, Mitropolitul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Momentul intronizării va urma Sfintei Liturghii. Nunţiul Apostolic, IPS Jean-Claude Perisset, va da citire documentului de la Vatican privind numirea Episcopului Florentin, după care IPS George Guţiu, care a fost până acum Episcopul eparhial de Cluj-Gherla, va rosti un mic discurs.
În acest moment se va desfăşura ceremonia de intronizare, în care IPS George Guţiu va face transferul toiagului episcopal către PS Florentin Crihălmeanu. Acesta din urmă, devenit astfel în mod deplin Episcop eparhial de Cluj-Gherla, va ţine un prim discurs în noua calitate.
