Actualitatea creştină – iulie 2002
12.07.2002, Bucureşti (Catholica) - A apărut numărul pe luna iulie al periodicului „Actualitatea creştină” al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti. Primele patru pagini sunt dedicate celui mai important eveniment intern: sfinţirea bisericii de la Băneasa.
Din articolul de prezentare a sfinţirii de biserică aflăm că la ceremonie, alături de Arhiepiscopul Ioan Robu, au participat Nunţiul Apostolic Jean-Claude Perisset şi Episcopul Petru Gherghel de Iaşi. Revista reproduce cuvintele de învăţătură rostite de IPS Ioan Robu, de arh. Gabriela Văcărescu şi respectiv IPS Jean-Claude Perisset. În aceeaşi zi, 22 iunie, cu participarea aceloraşi trei Episcopi, a avut loc lansarea cărţii „La originea pretenţiei creştine”, a fondatorului Mişcării Comunione e Liberazione, Luigi Giussani.
Arvay Zsolt semnează în continuare articolul „Perioade în care pot apărea crize în viaţa conjugală”. Împlinirea a 100 de ani de către dnei Fieger, care stă la Căminul pentru Bătrâni „Refugiul Mariei”, şi sărbătorirea evenimentului sunt prezentate într-un articol semnat de sr. Brigitta. Dna Marina Fara scrie în continuare un articol despre Barbara Hiller, soţia ambasadorului german, care a participat la aniversarea dnei Fieger.
Suplimentul revistei este dedicat Sfintei Tereza de Lisieux, ale cărei relicve vor sosi în câteva zile în România. Actualitatea creştină publică integral textul Scrisorii Apostolice „Divini Amoris Scientia”, respectiv al omiliei Sfântului Părinte la proclamarea Sfintei Tereza doctor Ecclesiae. Sfintei Tereza îi este dedicat în continuare articolul semnat de Cristina Mărtinaş-Şoican. Ultimele pagini sunt dedicate ştirilor, spaţii ample fiind dedicate canonizării lui Padre Pio.
