Catehismul, un „instrument al unităţii”, împlineşte 10 ani
27.06.2002, Vatican (ZENIT) - Catehismul Bisericii Catolice (CBC), „un instrument al unităţii de credinţă”, este la fel de actual ca şi acum 10 ani, când a apărut, consideră un oficial al Vaticanului.
Papa Ioan Paul al II-lea a aprobat Catehismul la 25 iunie 1992. El a fost publicat ca „răspuns la setea de adevăr a omului contemporan”, spunea atunci Cardinalul Joseph Ratzinger, Prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Cu ocazia celei de-a 10-a aniversări, Arhiepiscopul Tarcisio Bertone, Secretarul acestei Congregaţii, a discutat la Radio Vatican despre originea şi scopul Catehismului.
„Catehismul Bisericii Catolice a fost cerut de Sinodul Episcopilor din 1985 şi, de aceea, este un răspuns la o cerere a Bisericii Universale, în special a păstorilor ei care, în linia Conciliului Vatican II, au cerut un instrument de transmitere a patrimoniului autentic al doctrinei catolice”, a explicat el.
„El a fost aprobat de Sfântul Părinte ca un instrument al unităţii credinţei şi a doctrinei Bisericii în problemele cele mai importante referitoare la Dumnezeu, la misiunea Bisericii ca sacrament universal de mântuire, la planul moral şi creştin, pentru ca să fie un instrument pentru a proclama oamenilor adevărurile care constituie calea spre cer”, a continuat Arhiepiscopul Bertone.
„Din această perspectivă, Catehismul este un punct de referinţă esenţial şi riguros pentru a verifica compatibilitatea, concordanţa opiniilor teologice, a catehezelor, a prezentărilor doctrinei creştine în diferitele Biserici locale cu patrimoniul autentic care ne-a fost transmis de apostoli, de Tradiţia Bisericii, care este valabil pentru toate timpurile şi pentru toate comunităţile creştine”, a declarat Arhiepiscopul.
„Noi înşine, cei din Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, consultăm întotdeauna doctrina exprimată în Catehismul Bisericii Catolice când suntem chemaţi să veghem asupra autenticităţii [şi] ortodoxiei credinţei catolice, să purificăm ambiguitatea unor opinii sau a unor doctrine propuse în învăţătură sau în cărţile şi publicaţiile unor autori catolici”, a explicat el.
Ultimul deceniu nu a afectat Catehismul, a spus Arhiepiscopul. „Textul, exact aşa cum a fost formulat, îşi păstrează actualitatea evidentă şi consecventă”, a spus el. „Chiar limbajul lui este nobil, demn, potrivit pentru a exprima adevărurile revelate de Dumnezeu, de Isus – Cuvântul întrupat – transmise de Biserică în decursul secolelor. În acelaşi timp, el are un limbaj potrivit pentru a fi înţeles în timpul nostru, pentru a da semnificaţie vieţii, planul împlinirii creştine pentru fiecare fiu al lui Dumnezeu”.
„Catehismul nu are nevoie de corecturi, de adăugări sau de modificări”, a spus el. A clarificat însă faptul că „în 1997, la cinci ani după promulgarea sa, în urma unui dialog rodnic cu comunităţi creştine şi cu mii şi mii de cititori, Catehismul a suferit unele adăugări şi modificări, inclusiv de ordin lingvistic”.
Pentru luna octombrie se organizează la Roma un congres internaţional, în colaborare cu Congregaţia Vaticanului pentru Cler, pentru a celebra cei 10 ani de la promulgarea Catehismului. Printre participanţi se vor număra reprezentanţi ai Conferinţelor Episcopale din întreaga lume. Va fi o oportunitate pentru a verifica „acceptarea Catehismului, a conţinutului şi metodologiei lui, în diferitele Biserici locale […] şi pentru a studia o mai bună folosirea a acestui instrument în prezent şi pentru viitor”, a încheiat Arhiepiscopul Bertone.
