Vizita în Azerbaijan şi Bulgaria a ajutat la promovarea dialogului
29.05.2002, Vatican (ZENIT) - Papa Ioan Paul al II-lea a spus că a fost foarte mulţumit de călătoria sa în Azerbaijan şi Bulgaria, deoarece aceasta i-a permis să promoveze dialogul cu credincioşii, în particular cu cei ortodocşi.
Sfântul Părinte şi-a dedicat audienţa generală de astăzi evaluării celei de-a 96-a sa călătorii apostolice internaţionale, desfăşurată între 22 şi 26 mai. Papa a început amintind de cele 25 de ore petrecute în Baku, capitala Azerbaijanului, a 24-a ţară majoritar musulmană pe care a vizitat-o ca Papă. Unul dintre obiectivele călătoriei a fost promovarea păcii, în urma atacurilor din 11 septembrie, a spus Papa.
„Reamintind de întâlnirea de la Assisi, am reînnoit din acea ţară, adevărată poartă între Răsărit şi Apus, apelul meu pentru pace, subliniind faptul că religiile trebuie să se opună total oricăror forme de violenţă”, le-a explicat Papa pelerinilor prezenţi în Piaţa San Pietro. Cu doar puţin sub 200 de catolici, Azerbaijan este una dintre ţările cu cel mai mic număr de catolici.
Sfântul Părinte a spus că a fost mulţumit să vadă în timpul vizitei sale că „acea ´turmă mica´ este moştenitoarea unei foarte străvechi tradiţii spirituale, împărtăşită în mod paşnic cu fraţii ortodocşi în mijlocul unei populaţii predominant musulmane”. Papa Ioan Paul al II-lea a spus că, la Liturghia pe care a celebrat-o în Baku, „am simţit cu claritate” că „inima Bisericii Una, Sfântă, Catolică şi Apostolică bate şi în Azerbaijan”.
Pontiful a continuat reamintind cele trei zile pe care le-a petrecut în Bulgaria „pentru a întâri legăturile de comuniune cu Biserica Ortodoxă Bulgară, condusă de Patriarhul Maxim”, care l-a primit bine pe Sfântul Părinte.
Papa Ioan Paul al II-lea a spus că întâlnirea sa cu reprezentanţii culturii, ştiinţei şi artei, care s-a desfăşurat în Sofia, a devenit un omagiu adus Ss. Ciril şi Metodiu, „care au ştiut să împletească admirabil credinţa şi cultura, contribuind în mod decisiv la formarea fundamentelor spirituale ale Europei”.
„Mănăstirea Sf. Ioan de Rila, inima naţiunii bulgare şi perlă a patrimoniului cultural al lumii, este un exemplu de sinteză între spiritualitate, artă şi istorie”, a spus Papa, care a vizitat în 25 mai mănăstirea, „pentru a aduce un omagiu solemn monahismului răsăritean, care luminează întreaga Biserică cu mărturia lui de secole”.
Punctul culminant al vizitei în Bulgaria a fost beatificarea în Plovdiv a trei călugări – Kamen Vitchev, Pavel Djidjov şi Josaphat Chichkov – care au fost împuşcaţi în închisoarea din Sofia în 1952. Ei au fost ucişi alături de Episcopul Eugene Bossilkov, care a fost beatificat în urmă cu patru ani. „Aceste mărturii curajoase de credinţă, împreună cu cele ale celorlalţi martiri ai ultimului secolul, pregătesc o nouă primăvară pentru Biserica din Bulgaria”, a spus Papa.
Sfântul Părinte şi-a încheiat audienţa reamintind întâlnirea sa cu tinerii din Bulgaria, cărora le-a propus „mesajul mereu actual al lui Cristos: ´Voi sunteţi sarea pământului… Voi sunteţi lumina lumii´”, tema viitoarei Zile Mondiale a Tineretului din Toronto, Canada. „Cristos îi cheamă pe toţi la eroismul sfinţeniei. Astfel şi acest pelerinaj apostolic s-a încheiat sub semnul sfinţeniei”, a spus Papa Ioan Paul al II-lea la sfârşitul audienţei.
