Papa Pius al XII-lea a admirat muzica şi sportul
11.11.2008, Vatican (Catholica) - Papa Pius al XII-lea a a fost un model al culturii catolice, două dintre elementele pe care el le-a promovat fiind muzica şi sportul, a afirmat Arhiepiscopul Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură, într-un discurs despre muzică şi sport în magisteriul acestui Papă. Discursul a fost susţinut în cadrul unei conferinţe ce s-a desfăşurat de joi, 6 noiembrie 2008, până sâmbătă, 8 noiembrie, despre „Moştenirea magisteriului Papei Pius al XII-lea”. Conferinţa a fost organizată de Universităţile Pontificale Gregoriană şi Laterană şi s-a încheiat cu o audienţă la Papa Benedict al XVI-lea. O parte a discursului Arhiepiscopului Ravasi a fost publicată joi în L`Osservatore Romano.
El a evidenţiat viziunea largă pe care Papa Eugenio Pacelli o avea despre cultură, pe care nu a limitat-o la artele liberale. Prelatul a reamintit pasiunea pe care Papa Pius al XII-lea a avut-o pentru muzica sacră: „Se spune că ultimele lui ceasuri au fost însoţite de muzica lui Sibelius”. El a reamintit de asemenea Enciclica din 1955 a Papei, „Musicae Sacrae”, în care a spus că nu este sarcina magisteriului să dea reguli tehnice despre muzică, dar că este necesar să o apere de „tot ceea ce îi poate slăbi demnitatea”. Pe de altă parte, Arhiepiscopul a arătat importanţa pe care Sfântul Părinte a dat-o în enciclică muzicii populare, care „aduce bucurie în familie, însoţind festiv procesiunile, pelerinajele şi evenimentele şi adunările religioase”. Papa Pius al XII-lea a subliniat de asemenea faptul că cântecele culturale sau etnice din teritoriile de misiune pot sluji „ca model pentru dezvoltarea muzicii populare creştine”.
Preşedintele Consiliului Pontifical s-a referit şi la mesajul pe care Papa Pius al XII-lea l-a dat atleţilor în 1945, în care a arătat că Biserica trebuie „să se îngrijească de trup şi de cultura [exerciţiilor] fizice”. În acest mesaj, Papa a afirmat că trupul uman nu este doar „carne materială în care puterea şi frumuseţea se nasc şi înfloresc, dar care în curând se uscă şi moare asemenea florilor câmpului devenind cenuşă şi ţărână”. Sfântul Părinte a arătat în schimb că trupul este destinat să „înflorească aici pentru a deveni nemuritor în slava cerului”. Prelatul a arătat insistenţa Pontifului asupra unei discipline riguroase şi a unei formări şi educări echilibrate a întregii persoane, care are o legătură directă cu moralitatea.
