Vaticanul sprijină, în anumite limite, pietatea populară

09.04.2002, Vatican (ZENIT) - Un nou document al Vaticanului despre pietatea populară subliniază aspectele pozitive ale acestei forme de expresie religioasă, dar avertizează împotriva practicilor care se apropie de superstiţii. „Directoriul privind Pietatea Populară şi Liturgia: Principii şi Îndrumări” a fost pregătit de Congregaţia Vaticanului pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor.

La o conferinţă de presă de astăzi, Prefectul Congregaţiei, Cardinalul Jorge Arturo Medina Estevez, a reamintit că Conciliul Vatican II a subliniat că expresiile populare de pietate „trebuie să fie în concordanţă cu legile şi normele Bisericii”, şi că „ele trebuie să fie în acord cu Liturgia şi, într-un anumit sens, să izvorască din ea, şi să îi conducă pe oameni la ea”.

„Acesta nu este un document împotriva celor care doresc să elimine religiozitatea populară, ci unul pozitiv care demonstrează valoarea şi rodnicia ei”, a adăugat Cardinalul. „Religiozitatea populară este un factor care însoţeşte viaţa Bisericii şi care a însoţit-o de-a lungul secolelor”, a spus el. Cardinalul a citat exemplul unor figuri remarcabile ale Bisericii precum Sf. Tereza de Avila şi Sf. Francisc de Assisi.

„Sunt expresii, gesturi, atitudini care manifestă o relaţie personală cu Dumnezeu: oamenii sărută Crucea, se roagă Calea Crucii, fac pelerinaje, îngenunchiază la mormintele sfinţilor şi ale martirilor, şi păstrează rămăşiţe ale trupurilor şi ale hainelor lor”, a explicat Cardinalul Medina Estevez în Biroul de Presă al Vaticanului.

„Atingerea imaginii Răstignitului sau a Fecioarei Îndurerate înseamnă exprimarea dorinţei de a împărtăşi durerea lor; efectuarea unui pelerinaj pe jos, îndurând oboseala şi sacrificiile, este un semn care manifestă dorinţa interioară de apropiere de misterul pe care sanctuarul în face vizibil”, a spus Cardinalul. „O atitudine de purificare liturgică ce tinde să elimine expresiile religiozităţii populare implică o sărăcire morală pentru viaţa creştină”, a subliniat el.

Întrebat despre nevoia de a se face distincţie între religiozitatea populară şi superstiţie, Cardinalul a răspuns: „Pericolul superstiţiei, într-un anumit sens, este prezent pretutindeni în fenomenul religios. Poate că anumite expresii nu sunt în totalitate corespunzătoare, dar soluţia nu este aceea de a le elimina, ci mai degrabă de a purifica ceea ce nu este în concordanţă cu credinţa şi cu revelaţia”.

„Nu trebuie să vedem o superstiţie în fiecare gest al expresiei religioase, deoarece suntem oameni, nu îngeri”, a adăugat el. „Îngerii nu au nevoie să sărute nimic, şi nici să se uite la vreo imagine. Noi suntem oameni, şi avem o dimensiune corporală în expresia noastră religioasă”.

Arhiepiscopul Francesco Pio Tamburrino, Secretarul Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, a vorbit şi el la conferinţa de presă, arătând că Directoriul este „un document cu caracter pastoral”. „Nu este un catalog complet al expresiilor pietăţii populare în diferite ţări, ci mai curând oferă liniile principale de aplicare obişnuită”, a arătat Arhiepiscopul.

Directoriul începe prin a explica principiile şi limbajul pietăţii populare. El este împărţit în două părţi. Prima parte oferă puncte de referinţă ilustrate de istorie, magisteriu şi teologie, necesare pentru a armoniza pietatea populară cu Liturgia. A doua parte oferă elemente relevante ale pietăţii populare: venerarea Maicii Domnului; devoţiunea către îngeri, sfinţi şi fericiţi; rugăciunile pentru morţi; pelerinajele; şi expresiile pietăţii în sanctuare.