Biserica de cărămizi este simbolul Bisericii vii
09.11.2008, Vatican (Catholica) - În jurul de 30.000 de persoane s-au întâlnit duminică, 9 noiembrie 2008, la ora prânzului în Piaţa San Pietro pentru tradiţionala întâlnire cu succesorul lui Petru pentru recitarea împreună a rugăciunii mariane Angelus Domini – Îngerul Domnului. În această duminică a calendarului liturgic roman se celebrează Dedicarea Bazilicii Laterane, catedrala Romei, numită „mama şi capul tuturor bisericilor din oraşul Roma şi din lumea întreagă”, cum spune inscripţia în limba latină de la intrare: „Omnium ecclesiarum Urbis et Orbis mater et caput”. Vă oferim alocuţiunea Papei după traducerea realizată de Radio Vatican.
Dragi fraţi şi surori,
Liturgia ne face să celebrăm astăzi Dedicarea Bazilicii Laterane, numită „mama şi capul tuturor Bisericilor din Roma şi din lume”. De fapt, această Bazilică a fost prima care s-a construit după edictul împăratului Constantin care, în anul 313, a acordat creştinilor libertatea de a-şi practica religia lor. Acelaşi împărat a dăruit Papei Melchiade străvechea proprietate a familiei Lateranilor şi a făcut să se construiască Bazilica, Baptisterul şi Patriarhium, adică reşedinţa Episcopului Romei. unde Papii au locuit până în perioada transferării la Avignon, în Franţa.
Dedicarea Bazilicii a fost celebrată de Papa Silvestru spre anul 324 şi templul a fost intitulat Preasfântul Mântuitor; doar după secolul al IV-lea au fost adăugate titlurile Sfinţilor Ioan Botezătorul şi Ioan Evanghelistul, de unde denumirea comună. Această sărbătoare a interesat mai întâi numai oraşul Roma; apoi, începând din 1565, s-a extins la toate Bisericile de rit roman. În felul acesta, cinstind edificiul sacru, se înţelege să se exprime iubire şi veneraţie pentru Biserica romană care, cum afirmă Sfântul Ignaţiu din Antiohia „stă în fruntea carităţii” întregii comuniuni catolice (Către Romani 1,1).
Cuvântul lui Dumnezeu în această solemnitate aminteşte un adevăr esenţial: templul de cărămizi este simbol al Bisericii vii, comunitatea creştină, pe care deja Apostolii Petru şi Paul, în scrisorile lor, o înţelegeau ca „edificiu spiritual”, construit de Dumnezeu cu „pietrele vii” care sunt creştinii, pe singura temelie care este Isus Cristos, comparat la rândul său cu „piatra unghiulară” (cf. 1Corinteni 3,9-11.16-17; 1Petru 2,4-8; Efeseni 2,20-22). „Fraţilor, voi sunteţi zidirea lui Dumnezeu”, scrie Sfântul Paul şi adaugă: „sfânt este templul lui Dumnezeu care sunteţi voi” (1Corinteni 3,9c.17).
Frumuseţea şi armonia bisericilor, destinate să dea laudă lui Dumnezeu, ne invită şi pe noi, fiinţe umane, limitate şi păcătoase, să ne convertim pentru a forma un „cosmos”, o construcţie bine ordonată, în strânsă comuniune cu Isus, care este adevăratul Sfânt al Sfinţilor. Aceasta se petrece în mod culminant în liturgia euharistică, în care „ecclesia”, comunitatea celor botezaţi, se regăseşte unită pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu şi pentru a se hrăni cu Trupul şi Sângele lui Cristos. În jurul acestei duble mese, Biserica din pietre vii se edifică în adevăr şi în caritate şi este plăsmuită lăuntric de Duhul Sfânt transformându-se în ceea ce primeşte, conformându-se din ce în ce mai mult Domnului ei Isus Cristos. Ea însăşi, dacă trăieşte în unitate sinceră şi fraternă, devine astfel jertfă spirituală plăcută lui Dumnezeu.
Dragi prieteni, sărbătoarea de astăzi celebrează un mister mereu actual, şi anume că Dumnezeu vrea să se edifice în lume un templu spiritual, o comunitate care să-l adore în duh şi adevăr (cf. Ioan 4,23-24). Dar această sărbătoare ne aminteşte şi importanţa edificiilor materiale, în care comunităţile se adună pentru a celebra laudele lui Dumnezeu. Fiecare comunitate are, de aceea, datoria de a păzi cu grijă propriile edificii sacre, care constituie un preţios patrimoniu religios şi istoric. Pentru aceasta, să invocăm mijlocirea Mariei Preasfinte, pentru ca să ne ajute să devenim, asemenea Ei, „casa lui Dumnezeu, templu viu al iubirii sale”.
