Situaţia în Betleem a devenit critică
04.04.2002, Ierusalim (CWNews) - Tensiunile sunt mari în Betleem. O poartă a complexului Bazilicii Naşterii a fost aruncată în aer, iar în Piaţa Ieslei au avut loc schimburi de focuri. Rapoartele care vin dinspre Betleem sunt confuze şi adesea contradictorii. Astfel, deşi ştirea despre poarta aruncată în aer de trupele israeliene este confirmată de martori din interiorul bisericii, oficialităţile israeliene neagă acest lucru.
Oraşul Betleem a fost închis de către trupele israeliene. Miercuri, o delegaţie a liderilor creştini a fost oprită la periferia oraşului, interzicându-i-se accesul. În Bazilica Naşterii, franciscanii care se îngrijesc de sanctuar sunt încă baricadaţi alături de zeci de palestinieni. Unele surse informează că şi în mănăstirea adiacentă au intrat palestinieni înarmaţi.
Purtătorul de cuvânt al Bisericii neagă faptul că Patriarhul latin Michel Sabbah al Ierusalimului le-a oferit adăpost trupelor palestiniene în Bazilica Naşterii. De fapt, acest sanctuar nici nu se află sub controlul Patriarhului; el este administrat de către Custodia Franciscană a Ţării Sfinte, împreună cu membri ai Patriarhiei Ortodoxe a Greciei, respectiv ai Patriarhiei Armene. Agenţia de ştiri FIDES, citând surse franciscane, a descris sosirea palestinienilor ca fiind o „invazie violentă a unor oameni înarmaţi, care apoi s-au baricadat aici”.
Pr. Ibrahim, capul comunităţii franciscane din Betleem, afirmă că situaţia în interiorul sanctuarului este acum critică. El a informat că în biserică se află captivi 44 de călugări şi călugăriţe, alături de aproximativ 200 de palestinieni, şi 30 de călugări greci şi armeni. După trei zile „proviziile de hrană s-au terminat, şi nu mai avem nimic de mâncat sau de băut”, a declarat pr. Ibrahim pentru FIDES.
Joi dimineaţa, preotul franciscan a scos un grup de cinci jurnalişti italieni afară din Bazilica Naşterii, ducându-i sub protecţia consulului italian. FIDES a sugerat că prezenţa acestor jurnalişti ar fi putut oferi o anumită protecţie călugărilor şi călugăriţelor din interiorul sanctuarului. „Acum suntem singuri în faţa acestei situaţii”, a remarcat pr. Ibrahim.
Trupele israliene deţin controlul şi asupra unei Case a Pelerinilor, aparţinând Bisericii Ortodoxe Ruse, de lângă Bazilica Naşterii. Oficiali ruşi – care au protestat vehement împotriva acestei acţiuni – au spus că forţele israeliene au adus echipament militar în clădire, şi au amenajat posturi pe acoperiş. Patriarhul ortodox rus Alexei al II-lea a dat o declaraţie publică de protest împotriva acţiunilor israeliene. Patriarhia de Moscova s-a plâns că „acţiunile recente ale trupelor israeliene au subminat misiunea de pace a Bisericii Ortodoxe Ruse şi indirect au implicat-o în conflict”.
