Întâlnirea Taize de sfârşit de an va avea loc la Paris
26.03.2002, Taize (ZENIT) - Următoarea întâlnire Taize a tineretului Europei va avea loc la Paris, între 29 decembrie şi 1 ianuarie. Ştirea a fost confirmată de membrii comunităţii monastice ecumenice în faţa tinerilor aflaţi la Taize pentru Săptămâna Mare. Întâlnirea de la Paris vine după celelalte întâlniri similare din Budapesta, Barcelona, Varşovia, Milano, Viena şi Praga, printre altele, la care zeci de mii de tineri s-au strâns pentru câteva zile de rugăciune.
Câteva mii de tineri din întreaga lume îşi petrec Săptămâna Mare la Taize, în rugăciune, Liturghie şi reflecţie în special pe baza unei scrisori a Fratelui Roger, fondatorul comunităţii, pentru anul 2002, intitulată „Iubiţi, şi exprimaţi acest lucru prin viaţa voastră”. Mai multe informaţii se pot afla de pe situl web al comunităţii, aflat la adresa www.taize.fr.

Intr-adevar Taizeul, Comunitatea din Taize, locul sacru ca pelerinaj, cred ca schimba viziunea asupra vietii si asupra aceea ce ne uneste pe toti descoperindu-te pe tine in Dumnezeiescul Adevar.
Cu drag,
ca pelerin la Taize vara anului 2004, 2005