Cardinalul Kasper vorbeşte despre crizele din procesul ecumenic
07.03.2002, Roma (ZENIT) - Mişcarea ecumenică riscă să îi piardă pe tineri dacă nu reuşeşte să ofere o viziune asupra viitorului, a spus Cardinalul Walter Kasper, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, în timpul unui recent discurs pe tema ecumenismului. Acest discurs a fost publicat în ultima ediţie a bisăptămânalului italian Il Regno.
„Într-o anumită măsură, crizele mişcării ecumenice sunt o consecinţă chiar a succesului acesteia”, a spus Cardinalul german. „Cu cât ne apropiem mai puternic unii de alţii, cu atât simţim mai dureros faptul că nu există încă între noi comuniunea deplină, ceea ce crează o anumită dezamăgire şi frustrare”, a afirmat el. Mai mult, „noua generaţie de preoţi şi de credincioşi nu a trăit pe vremea Conciliului Ecumenic Vatican II şi nu înţelege cum s-au schimbat lucrurile”, a mai observat Cardinalul Kasper.
În acest context, el a menţionat trei provocări:
– „În primul rând, trebuie să promovăm formarea ecumenică şi primirea rezultatelor ecumenice. Rezultatele progresului ecumenic nu au penetrat încă inima şi trupul Bisericii noastre, şi ale celorlalte Biserici.”
– „În al doilea rând, trebuie să clarificăm şi să înnoim viziunea ecumenică. Avem nevoie de un nou limbaj şi de un nou impuls ecumenic. Riscăm să pierdem întreaga generaţie de tineri dacă nu reuşim să le oferim o viziune.”
– În al treilea rând, Cardinalul Kasper a făcut un apel pentru armonizarea dialogului şi a identităţii. În acest sens, a subliniat el, „se pot vedea problemele şi avantajele pe care le are documentul `Dominus Iesus`, care tratează problema identităţii”.
„Dominus Iesus” este declaraţia din august 2000 dată de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei despre universalitatea unică şi mântuitoare a lui Isus şi a Bisericii. Deşi a provocat critici pentru că ar fi un document neecumenic, acesta reiterează de fapt învăţătura Magisteriului despre natura Bisericii Catolice.
„Trebuie să subliniem cu claritate faptul că ecumenismul serios este ceva total diferit de indiferentismul şi relativismul confesional”, a afirmat Cardinalul Kasper. El a continuat prezentând situaţia relaţiilor dintre catolici şi celelalte confesiuni creştine. „Suntem tot mai mult conştienţi de faptul că nu există de fapt o Biserică Ortodoxă”, a afirmat el. „Actualmente, Constantinopolul nu pare a fi capabil încă să integreze diferitele Biserici Ortodoxe autocefale; însuşi primatul lui de onoare este contestat, în special de Moscova.” El a continuat: „Cu Moscova, dialogul este acum foarte dificil; relaţiile se îmbunătăţesc însă cu Grecia; în Orientul Mijlociu, în teritoriul vechiului Scaun al Antiohiei, situaţia este complet diferită şi acolo aproape că există deplina comuniune”.
Cardinalul Kasper a vorbit apoi despre tensiunile care există în relaţiile cu lumea luterană, în problema ministerului sacerdotal, precum şi despre tensiunile cu Comuniunea Anglicană. În acest context, el crede că în următorii câţiva ani, ecumenismul trebuie accelerat „de cel puţin două ori, sau mai mult”. El a avertizat însă că „trebuie să evităm să dăm impresia de `divide et impera`. Ne-am angaja într-un ecumenism greşit dacă am crea noi divizări în sânul altor Biserici, sau dacă am tinde spre o nouă formă de `uniatism`”. Uniatismul – termen considerat peiorativ în Răsărit – îi indică pe creştinii răsăriteni care au părăsit Biserica Ortodoxă pentru a fi în comuniune cu Roma. „Un ecumenism accelerat este ceva foarte delicat. Dată fiind însă situaţia actuală, nu există o altă alternativă realistă”, a spus în concluzie Cardinalul Kasper.
