Colectă pentru familiile nevoiaşi
05.11.2008, Alba Iulia (Catholica) - „Celula şi pilonul de bază a vieţii personale şi sociale ale omului este familia”, scrie Arhiepiscopul Gyorgy Jakubinyi într-o circulară transmisă preoţilor şi credincioşilor Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia. „Ea este o comunitate dată şi binecuvântată de Dumnezeu, ca fundament şi mediu dătător de viaţă al genezei umane şi creştine. Vocaţia ei este de a deveni mediul experienţei dragostei divine, trinitariene pentru perioada peregrinajului nostru pe pământ. Iată de ce, Magisteriul Bisericii a avut familia totdeauna în centrul atenţiei sale, considerând, că sprijinul familiei este îndatorire primordială a muncii pastorale (V. Familiaris Consortio nr. 65).”
„Realitatea cotidiană conştientizează faptul, că o serie de probleme din societatea noastră sunt legate de familie, respectiv de probleme cu care ea se confruntă. Neplăcută realitate a societăţii noastre este numărul mare şi în permanentă creştere a familiilor nevoiaşe, fie de natură materială, fie de altă origine. De multe ori este nevoie de ajutor material şi uman, pentru ca pacea şi liniştea, dar şi siguranţa zilei de mâine să revină în căminele celor nevoiaşi, să se netezească ridurile grijilor şi nu în ultimul rând, conceptul de familie creştină să redevină din utopie o realitate dătătoare de viaţă (V. idem).”
„Datorită faptului, că numărul familiilor nevoiaşe din arhidieceza noastră creşte, iar problemele cu care ele sunt nevoite să se confrunte devin din ce în ce mai complexe, Organizaţia Caritas a Arhidiecezei se dedică în viitor cu atenţia şi dragoste creştină sporită şi aprofundată acestor familii nevoiaşe, încercând să ofere un real ajutor. Din acest motiv, colecta tradiţională de Ziua Sf. Elisabeta, care anul acesta va avea loc în data de 16 noiembrie, dedică fondurile strânse familiilor nevoiaşe. Pe această cale rog confraţii preoţi şi credincioşii să ajutăm după posibilităţi şi prin această colectă, familiile nevoiaşe. Fondurile strânse rugăm a fi transferate în contul Organizaţiei Caritas Alba Iulia, deschisă la Banca Comercială Română, Filiala Alba Iulia. Nr. Contului este RO62RNCB0003001569490009.”
