Bush cere Chinei să stabilească relaţii cu Vaticanul şi cu Dalai Lama
21.02.2002, Beijing (ZENIT) - Preşedintele american George W. Bush i-a cerut preşedintelui chinez Jiang Zemin să respecte libertatea religioasă şi să deschidă căile de comunicare cu Vaticanul şi cu Dalai Lama. Consilierul pentru Securitatea Naţională al SUA, Condoleeza Rice, a dezvăluit cererea astăzi, la sfârşitul conferinţei de presă susţinute de cei doi preşedinţi. Cererea a fost formulată în timpul întâlnirii cu uşile închise dintre Bush şi Jiang, la care a participat şi Rice.
Rice a mai vorbit despre cazul Episcopilor şi al preoţilor pe care autorităţile chineze i-au închis sau cărora le-au interzis să îşi exercite ministerul. În 12 februarie, Fides a publicat o listă cu 33 de nume, care includea cinci Episcopi arestaţi, opt Episcopi cărora nu li se permite să îşi exercite ministerul, şi 21 de preoţi care sunt arestaţi sau supravegheaţi îndeaproape de poliţie. „Guvernul trebuie să îi elibereze. Am arătat clar acest lucru”, le-a spus Rice reporterilor.
În timpul conferinţei celor doi preşedinţi cu reporteri chinezi şi străini, Jiang a fost întrebat de două ori în limba engleză de ce Episcopii şi preoţii din Biserica Catolică din catacombe sunt în închisoare, sau li se interzice slujirea, a relatat Fides. Potrivit regulilor conferinţei de presă, jurnaliştii străini trebuie să îi adreseze întrebări lui Bush, iar cei chinezi lui Jiang. De fapt, Jiang nu a răspuns în mod direct.
Bush a spus: „Toate popoarele din lume, inclusiv poporul din China, trebuie să fie libere să aleagă cum să trăiască, cum să îşi desfăşoare cultul, şi cum să lucreze… Viitorul Chinei trebuie să fie decis de poporul chinez, dar nici o naţiune nu este scutită de obligaţia de a respecta demnitatea umană”.
Spre sfârşitul conferinţei de presă, preşedintele chinez a spus că el personal nu aderă la nici o credinţă, deşi a citit Biblia, Coranul şi Scriptura budistă. Jiang le-a spus jurnaliştilor că „credinţele religioase sunt protejate de constituţia noastră; orice religie ar avea oamenii, ei trebuie să respecte legea, deci unele persoane au fost reţinute pentru că au încălcat legea, şi nu pentru credinţele lor religioase”. El a adăugat: „Deşi sunt preşedintele acestei ţări, nu am dreptul să intervin în probleme juridice, datorită independenţei juridice”.
