Juan Diego este un simbol pentru indieni
20.01.2002, Mexic (ZENIT) - Juan Diego, cel căruia i-a apărut în secolul al XVI-lea Fecioara de la Guadalupe, este un model pentru toţi indienii, a spus Cardinalul Roger Etchegaray. Acesta a fost mesajul pe care delegatul papal l-a dat presei sâmbătă, în ultima zi a vizitei în Mexic. Chiar înainte de a părăsi această ţară pentru a se întoarce la Roma, Cardinalul a vizitat Bazilica de Guadalupe. „Am venit să găsesc familia lui Juan Diego în toate grupurile indiene şi, acum, în ultima zi, mă aflu în sanctuar şi am venit să o văd pe Maria, Mama noastră”, a explicat delegatul papal.
Surse neoficiale din Vatican au dezvăluit săptămâna trecută faptul că Papa Ioan Paul al II-lea intenţionează să îl canonizeze pe Juan Diego chiar în Mexic, la sfârşitul lunii iulie. Călătoria Cardinalului Etchegaray în Mexic a început cu vizitarea comunităţilor indiene din statul Chiapas. Săptămâna a continuat cu o întâlnire cu Episcopii, cu comunităţile catolice, cu oamenii de afaceri şi cu alţi lideri ai societăţii. El s-a întâlnit de asemenea cu preşedintele ţării, Vicente Fox, cu care a vorbit în particular despre indienii naţiunii.
