Exerciţiile spirituale din Post vor fi susţinute de un Cardinal brazilian
15.01.2002, Vatican (CWNews) - Anul acesta, exerciţiile spirituale pentru Postul Mare din Vatican vor fi susţinute de Cardinalul Claudio Hummes de Sao Paulo, Brazilia. Cardinalul Hummes, considerat de mulţi ca fiind unul dintre cei mai influenţi membri ai Colegiului Cardinalilor, a fost numit în fruntea Arhidiecezei de Sao Paolo – cea mai mare din Brazilia, a doua ca mărime din America Latină – în luna aprilie a anului 1998. El a fost creat Cardinal de către Papa Ioan Paul al II-lea în timpul Consistoriului din februarie 2001.
Franciscanul de 67 de ani a atras atenţia în timpul Sinodului Episcopilor de anul trecut prin insistenţa sa asupra faptului că Episcopul diecezan trebuie să îi conducă pe credincioşii catolici în dialogul cu o „societate post-modernă, urbană şi pluralistă”.
Cardinalul Hummes este al doilea Cardinal brazilian ales de Sfântul Părinte pentru a predica la exerciţiile spirituale pentru Postul Mare. Prima oară a fost invitat Cardinalul Lucas Moreira Neves, pe atunci Prefectul Congregaţiei pentru Episcopi, care a condus exerciţiile spirituale din 1980. Un alt prelat din America Latină, Cardinalul Jorge Arturo Medina Estevez, a predicat în 1993. Anul trecut, predicator a fost Cardinalul Francis George de Chicago. Anul acesta, exerciţiile spirituale pentru Papa şi membrii Curiei Romane vor avea loc în perioada 17-23 februarie.
