Conferinţă inter-religioasă pe tema luptei împotriva terorismului
14.01.2002, Teheran (ZENIT) - Lideri creştini, musulmani şi evrei se vor întâlni luna viitoare în Istanbul, Turcia, pentru a discuta „rolul pe care religia îl poate juca în lupta contra terorismului”, a dezvăluit Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I în timpul unei vizite făcute în Iran. Patriarhul a mai adăugat că liderii se vor întâlni apoi din nou, în luna mai, la Atena, Grecia.
Patriarhul Bartolomeu I, al cărui scaun se află în El Fanar, Turcia, a făcut această dezvăluire după Liturghia celebrată pentru membrii minorităţii creştine ortodoxe din Iran, în cea de-a treia zi a vizitei sale în această ţară musulmană. Patriarhul, „primul între egali” în rândul Bisericilor Ortodoxe, s-a adresat celor 100 de credincioşi strânşi în centrul Bisericii Ortodoxe a Greciei din Teheran, încurajându-i să conclucreze pentru pacea şi armonia dintre religii.
Bartolomeu I s-a întâlnit apoi cu preşedintele Mohammad Khatami. În timpul vizitei în Iran, Patriarhul ortodox a spus că liderii religioşi trebuie să promoveze dialogul şi coexistenţa paşnică, în special după atacurile teroriste din Statele Unite, din 11 septembrie.
