Pastorala Crăciun 2001 – IPS Lucian
21.12.2001, Blaj (Viaţa Cultelor) - „(…) Celebrarea misterului mântuirii noastre, jubilarea că cele veşnice se întâlnesc cu cele vremelnice, constituie esenţa sărbătorii. Acestea se imprimă în conduita creştinului, care se manifestă prin simplitate, discreţie şi cuminţenie, dar şi prin accente de fierbinte adoraţie. Să stăm cu toţii, în această luminată sărbătoare, în jurul ieslei cu Pruncul ceresc, alături de Mama-Fecioară şi Iosif cel drept, cu păstorii şi necuvântătoarele, dar şi cu îngerii, meditând taina umilinţei lui Dumnezeu. (…) Umilinţa stă la baza tuturor virtuţilor. Fără ea nu putem plăcea lui Dumnezeu. El le stă împotrivă celor mândri, iar celor smeriţi le dă har. Umilinţa este fundamentul iubirii, căreia îi dă consistenţă şi o face mereu operantă. `Casa iubirii este umilinţa`, spune Sfântul Augustin. Multe greşeli, răutăţi, distrugeri şi crime au fost provocate de vanitate, egoism şi dorinţă de mărire. Mult a mai avut de suferit iubirea milostivă din cauza acestora. (…) Umilinţa stă la baza sfinţeniei. Învăţăm, …, în preajma ieslei din Bethleem, ceea ce suntem cu adevărat şi cât valorăm înaintea lui Dumnezeu şi a celorlalţi. Conştienţi fiind de locul pe care-l ocupăm în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor, în luptă cu numeroasele noastre tentaţii şi dorinţe de mărire deşartă, învăţăm ce a însemnat „deşertarea de Sine” a Fiului lui Dumnezeu prin întrupare, precum şi imensul rol asumat de „servitoarea Domnului”, Maria, şi acceptăm golirea noastră de noi înşine, pentru ca Dumnezeu să lucreze în noi şi prin noi planurile Sale. Umiliţi fiind, nu ne înjosim, ci ne înălţăm, descoperind că tot binele ce se află în noi, atât în ordinea firii, cât şi în cea a harului, îi aparţine lui Dumnezeu şi măririi Lui. Iar din plinătatea măreţiei Lui va străluci acum şi în veşnicie măreţia smereniei noastre. Exemplul de umilinţă al lui Cristos, „incredibila umilinţă”, lucru nemaiauzit în toată istoria religiilor, ne obligă mai întâi pe noi, creştinii.
(…) În anul care a trecut s-au consumat atâtea evenimente care au pus în lumină demnitatea umilinţei, dar şi altele, foarte multe, care au demonstrat încă o dată că orgoliul nu este numai un păcat, ci mama tuturor păcatelor şi relelor. Atât pe plan mondial, cât şi pe plan local, naţional, s-au scurs şi bune şi rele. Nu este suficient doar a le trece în revistă, cât mai ales, acum, la celebrarea naşterii Mântuitorului, toţi cei responsabili de soarta popoarelor, toţi cei responsabili de soarta poporului nostru, fie oameni politici, fie lideri religioşi, să aibă curajul de a-şi confrunta orgoliile, intrigile, minciunile şi violenţele cu mesajul veşnic al Umilinţei adus pe pământ. Răscumpărătorul omului a restaurat omul şi întreaga creaţie; nimeni nu este mandatat să o distrugă, iar cei ce lucrează pentru aceasta sunt fiii întunericului, fiii celui rău, care nu au nimic cu Cristos. Este în zadar să se propovăduiască altora pacea, dreptatea, toleranţa, respectul, chiar Cuvântul lui Dumnezeu, dacă acestea nu sunt auzite şi crezute mai întâi în interiorul şi în inima celui ce le propovăduieşte.
Şi Biserica noastră,…, se confruntă cu atâtea subtile forme de persecuţie, de care aţi putut lua cunoştinţă: demolări de biserici, interdicţii de tot felul în calea obţinerii drepturilor ce ni se cuvin, pentru a ne desfăşura activitatea în sânul poporului în care ne-a vrut Dumnezeu. Analizând situaţia în care Biserica noastră se găseşte şi inspirat de umilinţa Celui ce s-a născut pentru noi, aş spune cu Sfântul Pavel: `Mi se pare că Dumnezeu pe noi ne-a arătat ca pe cei din urmă oameni, ca pe nişte osândiţi la moarte, fiindcă ne-a făcut privelişte lumii şi îngerilor şi oamenilor… până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm (de dreptate); suntem goi şi suntem bătuţi; suntem pribegi… ocărâţi fiind, binecuvântăm; prigoniţi fiind, răbdăm; huliţi fiind, mângâiem; am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor, până astăzi` (1Cor 4,9-13).
Dar toată speranţa noastră este în Cel ce s-a umilit pe Sine şi care a fost umilit şi de alţii, şi care tuturor celor umiliţi le dă har. Este important de a ţine seama de dorinţele şi lupta noastră de a fi mai buni şi tot mai conformi cu voinţa şi planul lui Dumnezeu cu noi. Să ne îndreptăm spre Doamna noastră, Născătoarea de Dumnezeu, care va obţine de la Fiul ei harurile de care avem mai mare nevoie, mai ales harul umilinţei. (…) Cu colindul aducător de bucurie pentru naşterea dumnezeiescului Prunc, vin din nou în casele, în familiile şi în comunităţile voastre parohiale, cu îngerii binevestitori ai speranţei din noaptea sfântă: „Nu vă temeţi. Vă binevestesc bucurie mare… Vi s-a născut astăzi Mântuitor, care este Cristos Domnul” (Lc 2,10-11).
