Convertirea interioară este „războiul sfânt” al creştinului
14.12.2001, Vatican (ZENIT) - Convertirea interioară este singurul „război sfânt” pentru creştini, a spus astăzi un călugăr capucin în predica ţinută în prezenţa Papei Ioan Paul al II-lea. Ca în fiecare zi de vineri din Advent, pr. Raniero Cantalamessa, predicator al casei papale, a condus o meditaţie pentru Papa şi consilierii săi din Curia Romană, în pregătire pentru Crăciun.
Astăzi meditaţia a coincis cu ziua de post pentru încetarea terorismului şi a războaielor. Sfântul Părinte a cerut să fie celebrată dimineaţa devreme o Liturghie a Cuvântului specială, în capela Redemptoris Mater din apartamentul papal. Întâlnirea de rugăciune a culminat cu predica pr. Cantalamessa. Tema abordată de preotul capucin, în această a doua vineri a Adventului, a fost inspirată de cuvintele profetului Ioil: „Întoarceţi-vă la Mine din toată inima voastră, cu postiri, cu plâns şi cu tânguire.”
Pr. Cantalamessa a început spunând că credincioşii altor culte creştine şi chiar necredincioşii au răspuns la apelul papal de a posti astăzi, din motive umanitare. „Acest fapt este deja bun”, a spus el. „Este un răspuns la chemarea pe care Biserica o adresează tot mai des dincolo de graniţele sale, oamenilor de bunăvoinţă”. Pentru credincioşi postul înseamnă mult mai mult. El este „o chemare la convertire, la lupta interioară cu sine pentru întoarcerea la Dumnezeu. Acesta este singurul război sfânt compatibil cu spiritul Evangheliei”, a subliniat pr. Cantalamessa.
Potrivit predicatorului papal, postul ar trebui să ia forma „cumpătării”. „Astăzi ar trebui inventate noi forme de post, pe lângă aceea legată de hrană: postul cuvintelor, postul gândurilor şi postul imaginilor”, a sugerat el. Mai mult, postul ar trebui să aibă „o valoare permanentă ascetică şi profetică”, transpusă în „solidaritatea cu milioanele de oameni pentru care pâinea şi apa ar alcătui o masă hrănitoare”, a continuat preotul capucin. „Înainte de toate, postul este un semn al solidarităţii umane şi creştine, deoarece îl inspiră pe om să trăiască în mod voluntar ceea ce milioane de oameni sunt constrânşi de nevoi să trăiască”, a subliniat preotul.
În final, cu Evanghelia în mână, pr. Cantalamessa le-a cerut ascultătorilor săi să nu se lase descurajaţi atunci când rugăciunea lor pare a nu primi răspuns. „Într-o zi vom descoperi că nici o rugăciune de mijlocire, rostită cu credinţă şi umilinţă, nu a fost în zadar”, a spus el. „Nu trebuie să ne preocupăm să verificăm dacă există un răspuns; această sarcină trebuie lăsată lui Dumnezeu.”
„Cu atât mai puţin va trece neauzită rugăciunea de astăzi, care este înălţată către Dumnezeu pentru pace de către întreaga Biserică, şi este legată de post”, a spus el. „It is valid, above all, for the demon of war and terrorism”. „Acest fel de demoni pot fi alungaţi doar prin rugăciune şi post, aşa cum a spus Isus când a vindecat un posedat”.
