Două tipuri de extremism desfigurează Ţara Sfântă
13.12.2001, Vatican (ZENIT) - Papa Ioan Paul al II-lea a condamnat cu putere violenţa dintre israelieni şi palestinieni, şi a spus că „două extremisme diferite” desfigurează faţa Ţării Sfinte. Sfântul Părinte şi-a exprimat aceste convingeri astăzi când a prezidat o întâlnire în Vatican pe tema „Viitorul creştinilor în Ţara Sfântă”. La întâlnire au participat cinci reprezentanţi catolici din regiune, membri ai Curiei Romane, şi Preşedinţi ai Conferinţelor Episcopale în mod special interesate de evenimentele din această zonă.
„Din nefericire, ne întâlnim într-o perioadă pe care nu ezit să o descriu ca dramatică, atât pentru populaţiile care trăiesc în acele regiuni, cât şi pentru fraţii noştri în credinţă”, a spus Papa. „Aceştia din urmă, de fapt, par a fi striviţi de greutatea a două extremisme diferite care, în ciuda motivaţiilor care le alimentează, desfigurează faţa Ţării Sfinte”, a adăugat el.
În acest context, creştinii, şi în particular păstorii lor, au „sarcina importantă de a continua să fie martori ai prezenţei iubirii lui Dumnezeu în acele pământuri, şi purtători ai mesajului în zonele cu majoritate musulmană şi evreiască”, a explicat Papa Ioan Paul al II-lea. Prezenţa Preşedinţilor Conferinţelor Episcopale din Statele Unite şi din Canada, ca şi a Preşedinţilor Consiliilor episcopale din Europa şi America Latină, „dă mărturie despre faptul că, în acestă sarcină dificilă, nu sunteţi singuri: întreaga Biserică este cu voi”, a încheiat Pontiful.
Următorul vorbitor a fost Cardinalul Angelo Sodano, Secretarul de Stat al Vaticanului, care a subliniat activitatea Sfântului Scaun de a „coopera la restabilirea unui climat de pace între israelieni şi palestinieni”. În legătură cu aceasta, Cardinalul Sodano a arătat că Scaunul Apostolic insistă, „înainte de toate, pe nevoia unui armistiţiu şi a reluării negocierilor între părţi, întrerupte din păcate brusc în urmă cu un an”.
Cardinalul a deplâns exodul creştinilor, care se simt obligaţi să plece din cauza „condiţiilor aspre de viaţă”. Secretarul de Stat a citat statistici arătând că „între Israel şi Teritoriile Palestiniene sunt 117.000 de catolici, într-o populaţie de 6,1 milioane de locuitori”. Toţi creştinii împreună nu constituie poate mai mult de „3% din populaţie. Majoritatea sunt de origine palestiniană, şi un număr foarte redus de origine evreiască”, a adăugat Cardinalul Sodano.
„Este necesar să examinăm cum putem să îi ajutăm în dialogul lor cu lumea evreiască şi islamică; mulţi suferă şi au nevoie de ajutor concret”, a continuat Cardinalul. De aceea, Vaticanul a semnat acorduri cu statul Israel (1993) şi cu Autoritatea Palestiniană (2000), care pun bazele recunoaşterii juridice a catolicilor şi a instituţiilor lor, a arătat Cardinalul Sodano.
Printre cei care au luat cuvântul la întâlnirea care a durat o zi s-au numărat Patriarhul latin Michel Sabbah de Ierusalim; Cardinalul Francis Arinze, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios; Arhiepiscopul Jean-Louis Tauran, Secretarul Vaticanului pentru relaţiile cu statele; Cardinalul François Xavier Nguyên Van Thuân, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Dreptate şi Pace, şi Cardinalul Ignaţiu Moussa I Daoud, Prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Răsăritene.
