Vestitorul – noiembrie 2001
28.11.2001, Oradea (BRU) - A apărut numărul pe octombrie al revistei lunare „Vestitorul”, editată de Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Oradea. Primul articol din acest număr prezintă textul alocuţiunii pe care prof. Ioan Chindriş, de la Institutul de Istorie din Cluj al Academiei Române, l-a susţinut în cadrul lansării noii ediţii a Bibliei de la Blaj. La această lansare, care a avut loc la 15 octombrie, Biserica Greco-Catolică a fost reprezentată de Arhiepiscopul George Guţiu, Episcopul Virgil Bercea, Mons. Cristian Sabău şi alţi clerici greco-catolici.
Nicolae Costruţ prezintă în pagina 3 a publicaţiei „Trei ipostaze ale rugăciunii”. Un articol amplu este semnat de Ioan E. Pop, cu titlul „Moartea ca trăire”, din care cităm: „oricât am privi-o şi oricât ar părea de paradoxal, problema centrală a vieţii nu este viaţa, ci moartea”. În încercarea de a repara unele afirmaţii false ale televiziunii române, pr. Alexandru Buzalic prezintă într-un articol „Unirea de la Brest – 1596”, cea în urma căreia a apărut Biserica Greco-Catolică Ucrainiană.
Un alt material amplu, în traducerea şi adaptarea pr. Olimpiu Todorean, este dedicat Coranului, intenţia fiind facilitarea unei mai bune înţelegeri a lumii islamice. Alte articole din numărul din luna noiembrie sunt: „O revistă greco-catolică a exilului românesc”, de Corneliu Crăciun; „Sfintele Odoare”, de pr. Vasile Pâncotan; „Duminica samariteanului milostiv – Ziua Carităţii”, de Mons. Iosif Brazdău.
Pentru cei interesaţi de această revistă, aflăm chiar din paginile ei, cel mai indicat mod de a o achiziţiona este abonamentul. Acesta trebuie să fie plătit până la 30 ianuarie 2002, pe şase luni sau pe un an. Preţul unui număr este de 3.000 de lei, care pentru abonaţi va rămâne neschimbat pe tot timpul abonamentului. Revista se poate citi şi pe Internet, la adresa vestitorul.bru.ro.
