Patriarhul Teoctist ar trebui să se retragă la o mănăstire

10.11.2001, Bucureşti (România Liberă) - Pentru a nu compromite si mai mult imaginea Bisericii Ortodoxe Romane, Patriarhul Teoctist ar trebui sa se retraga, in mod intelept, la o manastire

Staretul homosexual de la Cernica era protejatul personal al patriarhului

Enormul scandal de presa provocat de dezvaluirile referitoare la practicile homosexuale ale staretului Clement Popescu, de la Cernica, confirma inclinatiile nefiresti ale unor inalti ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane, dezvaluite de documente din arhivele fostei Securitati. Partea senzationala a scandalului de la Cernica abia acum incepe, cand ies la iveala legaturile privilegiate ale patriarhului Teoctist cu staretul Clement Popescu. Aceste relatii sunt foarte vechi, parintele Clement fiind, practic, „crescut” de Prea Fericitul, care l-a si adus ca staret la Manastirea Sinaia, de la Manastirea Neamt. Era in logica lucrurilor ca in 1990, cand s-a pus problema inlocuirii patriarhului Teoctist, acesta sa se retraga strategic in preajma copilului sau de suflet, insotit de un confesor, care era nimeni altul decat… criticul literar Arthur Silvestri (de la „Luceafarul” si „Saptamana”)! Urmand acestei logici, dupa revenirea in forta a Prea Fericitului la Patriarhia Romana, patriarhul BOR l-a rasplatit pe parintele Clement Popescu, pentru prestatiile sale complexe, prin aducerea sa ca staret la Manastirea Cernica si numirea ca director al Seminarului monahal, urmand sa fie promovat ca episcop in Sfantul Sinod, cat mai aproape de tutorele sau. S-ar putea face (s-au si facut) numeroase scenarii in relatie cu lupta pentru putere in sanul BOR. Un lucru, insa, e cat se poate de limpede: relatia privilegiata cu staretul homosexual il compromite, inca o data, cat se poate de grav pe patriarhul Teoctist!

Presa a procedat corect informand opinia publica despre descoperirile senzationale facute aproape simultan de istoricii Dorin Dobrincu (de la Iasi) si Gabriel Catalan (de la Bucuresti) in arhivele fostei Securitati, privind presupusa apartenenta a tanarului arhimandrit Teoctist Arapasu (actualul Patriarh al BOR) la miscarea legionara si minoritatea homosexuala. Aceste descoperiri au fost scoase la lumina prin cercetarea unor dosare dintr-un fond documentar, pus de catre SRI la dispozitia oricui, „pentru cercetarea oficiala la sala”. Asadar, nu numai cei doi istorici puteau face aceste dezvaluiri, ci oricare cercetator sau simplu cetatean interesat de istoria Bisericii, dupa institutionalizarea comunismului sovietic in Romania (1948).

Evident ca orice istoric isi desfasoara cercetarile cu scopul de-a le face publice. E dreptul lui sa aleaga modalitatea de-a aduce la cunostinta opiniei publice rezultatele demersului sau – printr-o conferinta de presa, un talk-show de succes, un articol de ziar sau o comunicare la o sesiune stiintifica. De altfel, unul dintre cei doi istorici, Gabriel Catalan, a participat la multe simpozioane de specialitate, unde a adus de fiecare data dezvaluiri senzationale privind istoria Bisericii, dupa 1948, pe care le-a si publicat in voluminoase tomuri de „Anale” istorice. Presa care a preluat descoperirile celor doi istorici a facut-o cu precautie si detasare, precizand explicit ca nu e vorba de un atac la adresa Bisericii, ci de o problema reala, care trebuie lamurita de specialistii stiintei numite „Istorie”, invitandu-i – de altfel – cu probitate profesionala sa-si spuna parerea si consemnand-o ca atare. Sunt, asadar, cu totul nejustificate reactiile inflamante ale unor lideri politici care pun iar si iar aceeasi placa a „campaniei josnice” impotriva Bisericii si a Patriarhului ei. Nici un ierarh vremelnic nu se identifica pe veci cu institutia Bisericii, asa cum nici macar dictatorul Nicolae Ceausescu nu s-a identificat cu Romania, oricat ar fi vrut el. Cand romanii isi exprima increderea lor in Biserica (e vorba de sondaje), se gandesc la Dumnezeu si mai putin la Intaistatatorul institutiei! Identificarea unei persoane cu o institutie sau alta, sau cu interesele generale ale statului, pe principiul stalinist „dai in mine, dai in tine/ dai in fabrici si uzine”, este inoperanta azi din cauza uzurii ei in timpul regimului comunist de trista amintire.

Problema relevata de probele recente din arhivele fostei Securitati privind persoana patriarhului trebuie rezolvata cu calm si, in primul rand, de catre specialistii istoriei, nicidecum de liderii unui partid politic sau altul. Unul dintre canoanele Bisericii Ortodoxe Romane prevede ca atunci cand un preot este implicat intr-un proces laic respectivul slujitor sa fie suspendat din functie pe toata durata procesului, pentru a nu fi afectata imaginea Bisericii. Cu intelepciunea varstei sale, patriarhul Teoctist ar trebui sa se retraga, totusi, din scaunul patriarhal, in urma dezvaluirilor succesive referitoare la persoana sa – si e doar inceputul avalansei -, care afecteaza grav imaginea Bisericii Ortodoxe Romane. Or, nu cred ca aceasta e si dorinta mult experimentatului patriarh. Orice lider al lumii acesteia, cand e implicat intr-un scandal public de asemenea gravitate, face pasul intelept inapoi, pentru a nu stirbi prestigiul structurii pe care o reprezinta. Precizez ca trecutul patriarhului Teoctist – si vorbesc in deplina cunostinta de cauza – e prea incarcat, ca liderul BOR sa poata spera ca va avea zile senine in viitor.

Pana acum, cat l-au „ciupit” ziaristii, scriind despre o secventa concreta sau alta, a mai mers cum a mai mers, cu raspunsuri ale Patriarhiei de genul: „E o campanie de demolare a trunchiului Bisericii stramosesti, sustinuta de interese straine Romaniei” etc. etc. Acum, insa, s-au pornit si istoricii, generatiile tinere dornice de afirmare, fara prejudecati si inhibitii, care iau cercetarea trecu-tului pe cont propriu, inclusiv trecutul Bisericii. Sunt la ora actuala facultati, institute, fundatii, cercuri de „istorie recenta”, inclusiv orala, in diverse centre ale tarii, cu specialisti pasionati de domeniul Istoriei Bisericii, si nu vad cum ar putea fi invinuiti toti acestia, cum a fost acuzata pana acum presa, ca duc o „campanie desantata” de demolare a Bisericii stramosesti.

Nimeni nu demoleaza mai eficient o Biserica decat dusmanii ei din interior, iar intre acestia cel mai activ este propriul ei trecut necla-rificat la timp. Iar cand un istoric aduce dovezi clare din arhive ca patriarhul a participat la o rebeliune legionara, iar Biroul de presa al Patriarhiei nu gaseste sa raspunda decat cu o fraza iresponsabila de genul: „Simpla fabulatie, specifica acelor vremuri de trista amintire”, in loc sa aduca dovezi documentare mai puternice, care sa contracareze afirmatiile istoricilor, inseamna ca nu e ceva in regula nici cu patriarhul, nici cu Patriarhia! De fapt, trebuie sa se raspunda cu contraargumente ferme la o singura intrebare: Sunt adevarate documentele prezentate presei de cei doi istorici, descoperite in arhivele fostei Securitati, pot fi ele considerate probe indubitabile?

Documentele descoperite de istorici sunt verosimile

La o prima cercetare, filele din arhiva fostei Securitati referitoare la pacatele din tinerete ale patriarhului, aparute in presa, sunt verosimile. Am sa aduc, pentru inceput, doar trei argumente:

1. Intr-unul din documente se face referire la practica din Institutul de Teologie Ortodoxa Bucuresti prin care, ca sa se razbune impotriva unui student eminent, actualul patriarh, care era rector in 1951, i-a schimbat nota de la examenul de licenta din 10 in 7, pentru a-i stopa posibilitatea de a mai face studii teologice superioare. Ei bine, exact aceeasi practica o descoperim perpetuata pana in anul de gratie 1997, cand am descoperit, prin ancheta publicata in „Romania libera”, declansata de admiterile din acel an (si adevarul a fost confirmat de contraancheta Ministerului Invatamantului!), ca unui numar de 15 candidati eminenti li s-a micsorat nota pentru a nu putea promova examenul de admitere, iar altora li s-a marit punctajul, pentru a promova. Cum s-a procedat? Lucrarile necorectate au fost trimise de la nivelul decanatului facultatii, printr-un sofer de incredere, unui ierarh al Patriarhiei (cunoscut ca homosexual notoriu, in cercurile eclesiale), care a notat tezele respective cu creionul, pe criterii numai de el stiute, „evaluari” respectate de asa-zisa „Comisie de corectare”. Asadar, aceleasi practici ca in 1951, dar sanctionate sever in 1997, chiar de catre actualul patriarh, in urma dezvaluirilor din presa, tocmai pentru ca stia foarte bine care e situatia la facultatile de teologie, in ultimii 45 de ani, si ca aceasta uzanta nu poate continua la nesfarsit!

2. De-a lungul ultimilor ani, am avut posibilitatea sa studiez pe indelete peste 300 de file extrase din arhivele fostei Securitati, provenind din acelasi fond documentar de urmarire a liderilor Bisericilor din Romania. Inainte de-a le da drumul in presa, mi s-a parut firesc sa verific daca informatiile acestea senzationale, unele purtand mentiunea „Strict secret”, sunt demne de crezare. Le-am confruntat – prin urmare – cu alte surse credibile, documente din alte arhive, marturii orale ale supravietuitorilor, literatura memorialistica etc. Pot spune, de exemplu, ca documentele (la fel de senzationale ca si cele care se refera la patriarhul Teoctist!) de urmarire informativa a ierarhilor si preotilor greco-catolici, provenite din arhivele fostei Securitati, sunt adevarate (cu imperfectiuni firesti, de redactare, cu totul minore) si confirmate de cel putin alte doua surse total diferite, din afara Securitatii!

Dar daca munca specifica de urmarire a greco-catolicilor a produs documente exacte, credibile, pe baza carora a fost aruncata in inchisori toata ierarhia, iar Biserica Romana Unita cu Roma a fost desfiintata in intregime (lacasele ei de cult ramanand pana azi in posesia Bisericii Ortodoxe Romane), acest fapt da crezare inclusiv documentelor informative ale Securitatii referitoare la Biserica Ortodoxa si la celelalte culte, din simplul motiv ca toti securistii cu responsabilitati in munca informativa au fost instruiti la aceleasi baze, lucrau cu aceleasi mijloace si tehnici, sub supravegherea instructorilor NKVD sovietici, sositi de la Moscova si plantati atat in Biserica si Ministerul Cultelor, cat si in conducerea tuturor institutiilor Romaniei sovietizate. As spune doar ca, daca in cazul Bisericii Greco-Catolice urmarirea era foarte severa, vizand desfiintarea cultului, pentru intensa activitate de aparare a lui Cristos, antisovietica si anticomunista, a celor 12 episcopi ai Bisericii Unite cu Roma, urmarirea liderilor Bisericii Ortodoxe era mult mai relaxata, avand in vedere ca Patriarhul Justinian Marina, Mitropolitul Balan si alti lideri ortodocsi au colaborat de la inceput, cat se poate de intens, cu regimul sovietic de ocupatie. Nu exista, asadar, motive serioase ca filele de arhiva descoperite de istorici, care il vizeaza pe patriarhul Teoctist, sa nu fie credibile!

3. Pare cel putin exagerata incrancenarea cu care Patriarhia s-a opus, in ultima vreme, intrarii in legalitate a minoritatii homosexuale (afise incendiare in toata Capitala, marsuri, mitinguri, proteste etc.), facand din aceasta campanie o problema nationala prioritara, desi alcoolismul, avorturile, pruncuciderile, hotia etc. sunt adevaratele flageluri nationale, care situeaza Romania ortodoxa pe primele locuri in Europa si impotriva carora Biserica ar trebui sa-si concentreze eforturile si energiile sale benefice, cu prioritate, pentru ca fac ravagii profunde, la scara mult mai mare ca homosexualitatea. Nu este exclus ca aceasta incrancenare nationala impotriva unei minoritati sa fie instrumentata, paradoxal, tocmai de unii ierarhi cunoscuti ca homosexuali. Asa cum ne invata experienta istorica de ultima ora, la aceste varfuri inalte ale sferelor de influenta totul trebuie luat invers! Cine a strigat primul in public, urcat pe un tanc in fierbintele decembrie 1989: „Moarte securistilor”? Exact un cunoscut om politic, fost profesor la Scoala de Securitate de la Baneasa, care a format generatii intregi de securisti, carora le cerea acum public moartea, doar pentru a se acoperi si a se salva pe sine!

Singura solutie onorabila

Cand patriarhul BOR a ajuns in situatia ridicola sa fie aparat public la televiziune de comunitatea homosexuala, care si-l revendica, impotriva careia diverse organizatii ale tinerilor ortodocsi, de orientare legionara, sustinute de ierarhi ai Patriarhiei, au organizat valuri de demonstratii si proteste, cel mai intelept lucru ar fi ca Prea Fericitul Parinte Teoctist sa se retraga, pentru a nu arunca umbrele trecutului sau tot mai controversat si tot mai greu de tinut sub obroc asupra intregii Biserici Ortodoxe Romane. Spiritele treze ale Bisericii ar trebui sa evalueze cu discernamant neplacuta situatie. O noua tergiversare n-ar face decat sa ofere iluzia ca e posibil de evitat inevitabilul.

De altfel, „Romania libera” a publicat cu catva timp in urma proiectul de reforma generala a Bisericii din interiorul ei, gandit de un tanar angajat al Patriarhiei, care i-a cerut inca de atunci demisia patriarhului. Acel tanar a fost dat afara imediat de la Patriarhie si de atunci i s-a pierdut urma. In mod paradoxal, insa, prin tot ce a intreprins innoitor Biserica in ultimii ani, n-a facut decat sa urmeze planul schitat cu mana ferma de acea tanara si curajoasa constiinta. E o dovada elocventa ca viitorul se grabeste si nu poate fi amanat. Tocmai acest lucru il stiu foarte bine istoricii. Mai ales cei tineri, pe umerii si constiintele carora stau adevarurile invincibile ale zilei de maine! (Ion Zubascu)