Papa către medici despre relaţia lor cu pacienţii
21.10.2008, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a făcut un apel pentru revenirea la o relaţie mai bună între medici şi pacienţii lor, spunând că aceasta este cheia pentru umanizarea medicinii. Sfântul Părinte a făcut afirmaţia ieri, în timpul unei audienţe acordate Societăţii Italiene de Chirurgie, reunită pentru a 110-a conferinţă internaţională. Comunicarea medic-pacient trebuie să fie baza unei „alianţe terapeutice autentice”, care să permită definirea strategiei de folosit pentru lupta cu boala.
Suveranul Pontif a afirmat că un medic poate să facă mai multe pentru pacientul său dacă între ei există o bună relaţie: „El poate motiva pacientul, să îl susţină, să îl inspire, chiar să îi maximizeze tăria fizică şi mentală, sau, dimpotrivă, poate să îi slăbească puterile şi să îl frustreze, reducând însăşi eficacitatea tratamentului dat”. Ceea ce ar trebui să distingă un medic, a continuat Sfântul Părinte, sunt „acele calităţi umane care, dincolo de competenţa profesională în sens strict, îl pot face pe pacient să îl preţuiască”. O persoană bolnavă trebuie considerată ca un „colaborator activ şi responsabil în tratamentul terapeutic”, respectându-i în acelaşi timp dreptul de a decide pentru el însuşi.
Bolnavul, a continuat Papa Benedict, „doreşte să fie văzut cu bunăvoinţă, nu doar examinat; doreşte să fie ascultat, nu doar expus unor analize sofisticate; doreşte să simtă că este prezent în mintea şi în inima medicului care îl vindecă”. Papa a recunoscut că autonomia pacientului trebuie respectată, dar, a spus el, „responsabilitatea profesională a medicului trebuie să îl facă să propună tratamente care privesc binele adevărat al pacientului, şi de aceea pacientul trebuie să admită că acesta este într-o măsură mai bună potrivit să evalueze situaţia”. Relaţia dintre ei este atât de importantă încât „trebuie privită cu suspiciune orice încercare de intervenţie dinafară”.
Referindu-se la tema aleasă de chirurgi pentru conferinţa lor – „Pentru o chirurgie ce respectă bolnavul” – Papa a explicat că la temelia medicinii trebuie să fie mereu „respectul pentru demnitatea umană. De fapt cere respect necondiţionat pentru fiecare fiinţă umană, născută sau nenăscută, sănătoasă sau bolnavă, în orice condiţie s-ar afla.” În continuare Sfântul Părinte a subliniat faptul că medicina a evoluat astfel că, „în timp ce în trecut era limitată la alinare” astăzi „este capabilă de vindecare”. Dar apare un risc: acela al „abandonării pacientului atunci când se observă că nu se pot obţine rezultate palpabile”. Un alt risc este acela de a face din pacient un lucru, supunându-l la „reguli şi practici care sunt adesea străine de modul său de a fi”, în numele „cerinţelor ştiinţei, tehnologiei şi organizării medicale”.
Este necesar atunci să se aibă în vedere trei obiective, a spus Pontiful: „Vindecarea persoanei sau cel puţin încercarea de intervenţie în progresul bolii; uşurarea simptomelor dureroase ce însoţesc boala, în special în stadiile avansate; şi grija pentru bolnav cu toate speranţele lui”. „Chiar şi când nu este posibilă vindecarea se poate face mult pentru bolnavi. Suferinţa lui poate fi alinată, în primul rând însoţindu-l în această stare, oferindu-i condiţii cât mai bune de viaţă. Fiecare pacient, chiar şi cel foarte grav bolnav, are o valoare necondiţionată, o demnitate ce merită să fie onorată.”

Relatia medic-pacient are ca finalitate binele adevarat al pacientului. Toti pacientii din experieta mea, au valuri neconditionate si demnitatii umane ce trebuie sa fie onorate. Pregatirea spirituala a medicului este o necesitatate in lupta cu boala.
In momentul in care medicul trece cu privirea peste bolnav, sau se uita la el ca prin sticla = il vede , dar nu il priveste cu adevarat. Altfel spus, a schimbat o fiinta umana intr-un numar (de foaie de observatie, de pat, de statistica etc.) De aici si pana la euthanasie nu e decat un pas. Si uneori nici chiar atat. Numere, moarte dorita, asistata, comandata… seamana a „lagar de concentrare„. Iar cei care dau vina „pe sistem„ ar trebui sa-si aminteasca faptul ca niciodata `sistemul„ nu a constituit o scuza – nici macar in fatza propriei constiinte. Si cu atat mai putzin, n-a fost o scuza in procesul de la Nurenberg.