Papa vorbeşte despre Sinod şi despre situaţia din Afganistan şi Ţara Sfântă
28.10.2001, Vatican (ZENIT) - Preaiubiţi fraţi şi surori!
-
Cea de-a X-a Adunare Ordinară a Sinodului Episcopilor s-a încheiat astăzi cu o Liturghie solemnă celebrată în Bazilica San Pietro. Timp de patru săptămâni, numeroşi Episcopi din întreaga lume s-au întâlnit pentru a discuta un aspect esenţial al vieţii Bisericii: ministerul Episcopului, „Slujitorul Evangheliei lui Isus Cristos pentru Speranţa Lumii”.
Am participat personal la întâlnirile sinodale, bucurându-mă de atmosfera de comuniune care le-a caracterizat şi ascultând cu mare interes ideile propuse. Conciliul Ecumenic Vatican II a acordat deja un spaţiu larg Episcopului şi slujirii sale eclesiastice. Această învăţătură însă trebuie să fie studiată şi în continuare şi ajustată în mod corespunzător evoluţiei şi contextului actual.
În această perspectivă, adunarea sinodală, prima din cel de-al treilea mileniu, a privit spre viitor, analizând provocările pastorale pe care noile vremuri le pun Bisericii. Episcopii şi-au confirmat dorinţa de „a arunca plasele în larg”, crezând cuvântului lui Cristos, care le-a spus „Duc in altum!” (cf Luca 5,4-5).
-
Este semnificativ faptul că această adunare a avut loc în luna octombrie, care este luna misiunilor. Subliniind natura pastorală a slujirii episcopale, ea nu a uitat să sublinieze principala datorie a Episcopului, de a stimula spiritul şi acţiunea misionară în întreaga comuniune eclesială, în special în rândul laicilor. De fapt, misiunea Bisericii îi cheamă pe toţi la o participare activă şi responsabilă, după diferitele daruri şi stări de viaţă.
Recolta bogată de pe câmpiile lumii are nevoie tot mai mult de secerători, de vocaţii misionare. Cristos ne îndeamnă să îi adresăm Domnului secerişului rugăciuni asidue (cf Matei 9,37-38). Familia umană are nevoie urgentă de misionari care, uniţi cu Dumnezeu şi în solidaritate cu fraţii lor, să ducă pretutindeni mesajul Evangheliei, proclamarea mântuirii pentru toţi oamenii, indiferent de limbă, etnie sau cultură.
-
Luna octombrie a ajuns la sfârşit, în timpul ei devoţiunea mariană fiind exprimată cu o intensitate specială în recitarea Sfântului Rozar, pentru a implora pacea de la Domnul. În aceste vremuri îi încredinţăm în special pe locuitorii Afganistanului protecţiei materne a Preasfintei Fecioare Maria: fie ca vieţile nevinovate să fie cruţate, şi fie ca comunitatea internaţională să dea ajutor oportun şi eficient numeroşilor refugiaţi, expuşi la tot felul de privaţiuni odată cu apropierea anotimului rece.
Nu îi putem uita nici pe cei care continuă să sufere violenţe şi moarte în Ţara Sfântă, în particular în locurile sfinte, atât de dragi credinţei creştine. Fie ca Maria, Regina Păcii, să îi ajute pe toţi să lase jos armele şi să meargă în sfârşit cu fermitate pe drumul spre o pace justă şi durabilă.
