Afganistanul are nevoie de spitale, nu de bombe
16.10.2001, Vatican (ZENIT) - Arhiepiscopul John Onaiyekan de Abuja, Nigeria, un expert în dialogul cu lumea musulmană, a declarat că terorismul internaţional nu se combate cu bombe, şi a sugerat preşedintelul american George W. Bush să investească mai degrabă în construirea de spitale în Afganistan.
Arhiepiscopul a făcut declaraţia pentru agenţia FIDES a Vaticanului la doar câteva ore după ciocnirile dintre creştinii şi musulmanii din Kano, Nigeria, care au dus la cel puţin 200 de morţi. Luptele au fost consecinţa protestelor împotriva atacurilor americano-britanice asupra Afganistanului.
Arhiepiscopul Onaiyekan a adresat un apel occidentului şi ţărilor musulmane să nu lase să domine extremismul. „Extremiştii care vorbesc de scopuri `creştine` sau `musulmane` folosesc o mască a religie pentru a creşte tensiunile”, a spus el. „Noi suntem însă conştienţi că bogatul vest nu este condus de un spirit creştin. Nu este vorba de creştinism împotriva islamismului. Mai degrabă, dacă vorbim de creştinism, poate creştinii ar trebui să lupte împotriva lumii occidentale, care este atât de nedreaptă.”
„Sfântul Părinte însuşi a spus că diviziunile dintre săraci şi bogaţi nu reprezintă voia lui Dumnezeu”, a spus Arhiepiscopul nigerian. „Bombele folosite în război, de exemplu, costă milioane de dolari. Cu doar una s-ar fi putut construi în Nigeria cel puţin 20 de spitale.”
„Nu este aceasta o nebunie? Trebuie să ne întrebăm: ce fel de persoane iau astfel de decizii? Nu ar fi mai eficientă vânarea şi capturarea lui bin Laden prin construirea a zeci de spitale în Afganistan, decât prin aruncarea a sute de bombe în deşert?” El a continuat: „I-aş cere lui Bush să oprească bombardamentul pentru o zi şi să vină să construiască în Nigeria spitale. Dar i-am spus aceasta prea des, şi nu am primit niciodată răspuns.”
Arhiepiscopul Onaiyekan speră că evenimentele actuale vor servi la o examinare a conştiinţei, care va duce la o „mai justă distribuire a resurselor lumii. Atâta timp cât va dura dezechilibrul nu vom putea avea pace. Această situaţie ar putea ajuta la justificarea terorismului şi i-ar putea face pe ucigaşii kamikaze să apară ca eroi. Dacă nu vom face paşii necesari pentru a repara nedreptatea din lume, să nu ne mirăm dacă vom vedea copii afişând cu mândrie poze cu bin Laden.”
Referindu-se la ultimele ciocniri din Nigeria, Arhiepiscopul Onaiyekan a spus: „Există fanatici, şi fanatismul are reţeaua sa internaţională.”
„Grupurile din Nigeria sunt în contact cu această reţea prin casete video şi audio, prin postul de radio arab, prin mesaje repetate în limbile locale; prin cuvintele de învătăţură rostite în moschei de către cei care au studiat în Egipt, Libia sau Pakistan, sau chiar Afghanistan”, a arătat el. „În aceste ţări îşi umplu inimile cu fundamentalism. Pe de altă parte, autorităţile nu pot să controleze credinţa în Islam, astfel că nimeni nu poate reduce influenţa lor.”
