Creştinii sunt din nou invitaţi să discute despre ministerul papal
26.09.2001, Erevan (ZENIT) - Papa Ioan Paul al II-lea a reînnoit astăzi propunerea sa ca creştinii de diferite confesiuni să reflecteze asupra modului de exercitare a ministerului papal, problemă care separă Biserica Catolică de Bisericile Răsăritene.
Pontiful a făcut această propunere publică la celebrarea ecumenică la care a participat alături de Catolicosul Karekin al II-lea, capul Bisericii Apostolice Armene, Biserică c în cursul anilor trecuţi a depăşit diferenţele teologice cu Roma. Cele două Biserici rămân însă despărţite din cauza problemei autorităţii papale.
Ceremonia ecumenică a avut loc în noua şi recent sfinţita Catedrală Apostolică „Sf. Grigore Luminătorul”. Catedrala a fost construită cu ocazia a aniversării a 1700 de ani de la proclamarea creştinismului în Armenia ca religie oficială.
„Vizita mea de astăzi dă dovadă despre dorinţa noastră de a ajunge la unitatea deplină, pe care Domnul o doreşte pentru discipolii săi”, a spus Papa în predica sa, în prezenţa preşedintelui armean Robert Kociarian, după alocuţiunea Catolicosului Karekin al II-lea. „Există o unitate reală şi intimă între Biserica Catolică şi Biserica Armeniei deoarece amândouă păstrează succesiunea apostolică şi au sacramente valide, mai ales botezul şi euharistia”, a adăugat Papa.
„Acest lucru trebuie să ne inspire să lucrăm şi mai intens pentru a întări dialogul ecumenic” a spus el. „În acest dialog al credinţei şi al iubirii, nici o problemă, nici un subiect, oricât de dificil, nu trebuie trecut cu vederea.” Astfel, Papa Ioan Paul al II-lea a pus problema fundamentală care desparte Roma de Etchmiadzin, simbolul creştinătăţii armene: recunoaşterea primatului papal.
„Conştienţi de relevanţa ministerului Episcopului Romei în căutatrea unităţii creştine, eu am cerut – în Scrisoarea Enciclică Ut unum sint – ca Episcopii şi teologii Bisericilor noastre să reflecteze asupra formelor în care acest minister poate împlini o slujire de iubire recunoscută de toţi cei interesaţi”, a continuat Sfântul Părinte. „Exemplul primelor secole ale vieţii Bisericii ne poate călăuzi în judecata noastră”, a mai adăugat el.
Papa, care în trecut a spus că despărţirea este cel mai mare scandal din istoria creştinătăţii, crede că această propunere este urgentă , pentru a putea vesti Evanghelia oamenilor în zilele noastre. „După ce au trăit vidul spiritual al comunismului şi materialismului, oamenii caută calea spre viaţă şi fericire: ei sunt însetaţi de Evanghelie. Avem o mare responsabilitate faţă de ei, iar ei aşteaptă de la noi o mărturie convingătoare de unire în credinţă şi iubire reciprocă”, a accentuat Sfântul Părinte.
„Să nu mai fie niciodată creştini contra creştini; să nu mai fie niciodată o Biserică împotriva altei Biserici!”, a insistat el. „Mai bine să fim împreună, mână în mână, astfel ca lumea secolului al XXI-lea şi a mileniului al treilea să poată să creadă!”
