Există un drum lung în retrezirea interesului pentru Biblie
16.10.2008, Vatican (Catholica) - Există un interes reînnoit pentru Sfânta Scriptură, dar mai este încă un drum lung de parcurs în promovarea ei, a afirmat preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură, Arhiepiscopul Gianfranco Ravasi, analizând rezultatele unui sondaj privind Biblia realizat de Federaţia Biblică Catolică. Într-un interviu pentru agenţia ZENIT, Arhiepiscopul Ravasi, care este de asemenea preşedinte al Comisiei Pontificale pentru Patrimoniul Cultural al Bisericii, explică de ce a fost făcut sondajul şi ce indică rezultatele.
– Cu puţin timp în urmă, o investigaţie privind Biblia şi măsura în care este ea cunoscută a fost prezentată în Vatican. Puteţi descrie motivaţiile şi obiectivele acestui studiu?- Această investigaţie a fost realizată de Federaţia Biblică Catolică, o instituţie independentă care are o anumită legătură cu Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Investigaţia a fost realizată în principal în conexiune cu Sinodul Episcopilor din acest an, care se concentrează tocmai asupra Bibliei. S-a intenţionat de asemenea să se examineze situaţia actuală de după mai bine de 40 de ani de la Conciliul Vatican II, care a retrezit interesul catolicilor pentru citirea Bibliei.
Biblia era cu siguranţă cunoscută şi înainte de acesta, în particular prin liturgie şi cateheză, dar nu într-un mod atât de sistematic şi continuu ca mai apoi, în special după un document esenţial cum este Constituţia Dogmatică „Dei Verbum”, textul despre revelaţia divină dat de Conciliul Vatican II. Aşadar, acesta a fost scopul principal: să se realizeze un test privind sensibilitatea faţă de Biblie în comunităţile eclesiale din nouă ţări. La acestea, se vor adăuga în curând alte patru, pentru a dobândi o viziune clară şi completă asupra relaţiei dintre Cuvântul lui Dumnezeu şi comunităţi.
– Vorbiţi-ne, vă rugăm, despre rezultatele investigaţiei.- Rezultatele s-au dovedit a fi foarte complexe, datorită amănunţimii planului şi structurii investigaţiei, care a acoperit un număr inimaginabil de elemente şi a luat un eşantion foarte larg. Rezultatele sunt extrem de interesante şi solide, în ciuda la toate limitările legate desigur de acest tip de studiu. Din această enormă colecţie de informaţii pot fi desprinse cel puţin două concluzii. Prima este aceea că, fără îndoială, unele ţări prezintă o distanţă imensă faţă de textul sacru, Biblia, comparativ cu altele.
De exemplu, un element semnificativ a fost întrebarea dacă s-a citit un pasaj din Biblie în ultimul an. În Statele Unite, 73% din populaţie a citit o parte din Biblie în ultimul an. Aceasta însemnă practic că toţi au obiceiul de a o citi. Pe de altă parte, dacă analizăm Italia, descoperim că doar un sfert din populaţie a citit un pasaj din Biblie în ultimul an. Răspunsurile sunt, după cum se poate vedea, foarte diferite şi, în unele ţări, există un drum lung de parcurs.
În mod ciudat, una dintre ultimele ţări este Spania. Acest lucru este surprinzător pentru că e o ţară catolică cu mari tradiţii; totuşi, marchează probabil un fel de ruptură cu trecutul ei – şi în general apare ultima în acest studiu. A doua concluzie este aceea că, cu toate acestea, există fără îndoială mulţi oameni care simt dorinţa de a se întoarce la acest text, văzându-l nu doar ca pe o normă de viaţă, aşa cum o fac în mod evident credincioşii, ca pe o făclie pentru picioarele noastre pe drumul vieţii – pentru a lua o expresie chiar din Biblie -, ci şi ca pe un mare text cultural.
