Notă asupra cursurilor de diaconat pentru femei
17.09.2001, Vatican (ZENIT) - Aceasta este nota semnată de trei Congregaţii ale Vaticanului despre aşa-numitele cursuri de formare pentru diaconat a femeilor.
* * *
Notă a Congregaţiilor pentru Doctrina Credinţei, pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, şi pentru Cler
1. Dicasterele noastre au aflat din unele ţări despre desfăşurarea unor programe de pregătire, care urmăresc direct sau indirect hirotonirea întru diaconat a femeilor. Apar astfel anumite expectanţe, care nu au însă nici un fundament doctrinal, şi care, în consecinţă, pot genera confuzie în mediul pastoral.
2. Din moment ce hirotonirea eclesială nu lasă posibilitatea unei astfel de hirotoniri, nu este licită luarea unor iniţiative care urmăresc într-un fel pregătirea candidatelor pentru diaconat.
3. În lumina Magisteriului Bisericii, în special după învăţătura Sanctităţii sale, Papa Ioan Paul al II-lea, promovarea autentică a femeii în Biserică deschide alte perspective de slujire şi colaborare.
4. De aceea, în domeniul propriilor lor competenţe, Congregaţiile semnatare adresează un apel fiecărui Episcop să explice aceasta propriilor credincioşi şi să aplice cu sârguinţă această directivă.
Această notă a fost aprobată de Sfântul Părinte la 14 septembrie 2001.
Dată în Vatican, la 17 septembrie 2001
Joseph Cardinal Ratzinger
Prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei
Jorge Arturo Cardinal Medina Estévez
Prefect al Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor
Darío Cardinal Castrillón Hoyos
Prefect al Congregaţiei pentru Cler
