Vizita P.F. Pr. Teoctist la Etchimiadzin
14.09.2001, Bucureşti (Viaţa Cultelor) - La invitaţia Patriarhului Catolicos Karekin al II-lea, P.F. Pr. Patriarh Teoctist, va face, în zilele de 20-24 septembrie curent, o vizită în Armenia, în principal pentru a participa la ceremoniile dedicate împlinirii a 1700 de ani de când creştinismul este religie oficială în această ţară. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Român va fi însoţit de ÎPS Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul Alba Iuliei, şi de teologul Remus Rus.
Din delegaţia română la această mare sărbătoare a poporului armean vor face parte şi ÎPS Dyrair Mardichian, Arhiepiscopul eparhiei armene ortodoxe din România, şi Pr. Arhimandrit Zareh Baronian, vicarul acestei Arhiepiscopii armene, cu reşedinţa la Bucureşti.
La Etchimiadzin, sediul Primatului Bisericii Armene, se vor afla, în această perioadă, toţi liderii Bisericilor Ortodoxe.
Agenţia France de Presă, AFP, care anunţă vizita Patriarhului Moscovei, Alexei al II-lea, la Etchimiadzin, de la 21 la 23 septembrie curent, adaugă că aceasta are loc chiar în ajunul sosirii în această republică caucaziană a Papei Ioan Paul al II-lea.
Papa Ioan Paul al II-lea, liderul Bisercii Catolice, este aşteptat în Armenia în perioada 25-27 septembrie, după o vizită apostolică în Kazahstan. AFP reaminteşte în context că Patriarhul rus a criticat vizita din iunie ultim, în Ucraina, a Suveranului Pontif, axată pe reconcilierea cu Biserica Ortodoxă, şi a acuzat Biserica Catolică de prozelitism.
