Va fi beatificat un cuplu căsătorit
08.07.2001, Vatican (ZENIT) - Papa Ioan Paul al II-lea va putea în curând să îşi împlinească o dorinţă mai veche: să beatifice în acelaşi timp un soţ şi o soţie. Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor a făcut acest anunţ surprinzător vineri, cu ocazia promulgării decretelor care vor permite canonizarea a trei persoane şi beatificarea altor zece, printre care martiri din Mexic şi Germania nazistă.
Luigi Beltrame Quattrocchi (1880-1951) şi Maria Corsini (1884-1965), un cuplu din Roma, sunt printre viitorii Fericiţi. Soţul a fost procuror general al statului italian şi prieten personal al mai multor politicieni, printre care Alcide de Gasperi şi Luigi Gedda, care au lucrat la renaşterea Italiei după perioada lui Mussolini şi după cel de-al doilea război mondial. Maria Corsini a fost profesoară şi scriitoare pe teme de educaţie, membră a mai multor asociaţii, printre care Acţiunea Catolică pentru Femei.
Trei dintre cei patru copii ai acestora au participat vineri la ceremonia de promulgare a decretelor despre virtuţile eroice şi miracolele recunoscute oficial. Referindu-se la cuplul căsătorit, Cardinalul José Saraiva Martins, Prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, a spus că cei doi „au făcut din familie o autentică Biserică domestică, deschisă spre viaţă, rugăciune, mărturie evanghelică, apostolat social, solidaritate cu săracii şi prietenie”. „Uniţi în mod intim cu idealurile creştine, ei au mers împreună pe drumul spre sfinţenie”, a mai adăugat el în timpul ceremoniei desfăşurate în prezenţa Papei. Data beatificării lor nu a fost însă făcută publică.
Printre ceilalţi Servi ai lui Dumnezeu care vor fi beatificaţi se află:
– Juan Bautista şi Jacinto de los Angeles, doi laici mexicani, ucişi în statul Oaxaca în anul 1700. „Amândoi au scris o pagină superbă despre participarea activă la misiunea Bisericii şi despre fidelitatea faţă de Cristos, până la vărsarea sângelui”, a spus Cardinalul Saraiva Martins. Dominicanii i-au pus pe cei doi să fie paznici şi păstrători ai „purităţii moralei publice” ai comunităţilor creştine, şi acesta este motivul pentru care au fost ucişi în San Francisco Cajonos, din Dieceza de Antequera.
– Nikolaus Gross, tatăl a şapte copii şi martir al nazismului. Cardinalul Saraiva Martins a spus despre Gross că „l-a proclamat pe Cristos fără ruşine sau teamă, în timp ce socialismul naţional persecuta comunităţile creştine din Germania… Ca soţ şi tată, el a făcut onoare sacramentului căsătoriei şi familiei; ca muncitor, sindicalist şi jurnalist el a fost în slujba dreptăţii, adevărului, solidarităţii şi păcii, riscându-şi zilnic viaţa”. Cardinalul a adăugat: „Cu două zile înainte de execuţia care a avut loc la 23 ianuarie 1945, el a trimis din închisoarea Berlin-Plotzensee unde se afla o scrisoare de adio familiei lui, copiilor şi celor dragi, în care releva conştientizarea şi extraordinara sa seninătate în faţa morţii”.
