Ruşii sunt impresionaţi de vizita Papei în Ucraina
03.07.2001, Moscova (ZENIT) - Ruşii par a fi deschişi faţă de o posibilă vizită papală, după ce au urmărit îndeaproape pelerinajul Papei Ioan Paul al II-lea în Ucraina. Preşedintele Vladimir Putin a declarat de mai mult timp că este în favoarea unei vizite papale, deşi el a atras atenţia că nu doreşte să ofenseze Biserica Ortodoxă, se arată în publicaţia italiană Avvenire.
Luna trecută, pentru prima oară, o vizită papală a captat atenţia televiziunilor şi publicaţiilor ruse. Transmisii în direct – şi comentarii pozitive – au urmărit vizita Papei în Kiev şi Lviv. „Cel mai mult a impresionat extraordinara umilinţă şi deschiderea arătată de Papa”, a spus Maksim Shevchenko, director al publicaţiei Nezavismaja Gazeta. Aceasta a publicat un inteviu cu Cardinalul Lubomyr Husar, Arhiepiscop Major de Lviv pentru greco-catolici, pentru a face astfel cunoscut punctul de vedere al acestei Biserici. În trecut, greco-catolicii au fost prezentaţi negativ în mod continuu de presa rusă.
Conform unui sondaj publicat săptămâna trecută de agenţia rusă Interfax, 63% dintre ruşi spun că vor să îl vadă pe Sfântul Părinte. Doar 17% se opun vizitei papale. Marjele de eroare ale sondajului nu au fost indicate. Timp de mai mulţi ani, presa comunistă l-a prezentat pe Pontif ca un cap autoritar şi despotic al puterii străine ostile. Acum însă, ruşii văd în el un bătrân firav, modest şi respectuos.
„Un lider non-politic, un om sincer dedicat cauzei unităţii creştinilor, o surpriză reală pentru Rusia”, îl descrie Aleksander Kyrlezev pe Sfântul Părinte. Kyrlezev este membru al Comisiei Sinodale Teologice, care este în dezacord cu linia oficială a Patriarhiei Moscovei.
Multe publicaţii au subliniat contrastul dintre vizita Papei şi cea a Patriarhului ortodox Alexei al II-lea în Bielarus. Ziarul Kommersant a publicat o fotografie a Papei în Kiev, alături de una a Patriarhului în Minsk, îmbrăţişându-l pe preşedintele Alexander Lukaşenko şi protestând împotriva unei vizite papale la Moscova.
„S-a înregistrat o importantă deschidere”, a declarat pentru Avvenire Arhiepiscopul catolic Tadeusz Kondrusiewicz. „Pentru prima oară, Patriarhul Alexei nu a mai considerat că vizita Papei la Moscova este condiţionată de invitaţia din partea Bisericii Ortodoxe, ci doar de acordul ei. Aşa s-a întâmplat şi în Grecia”.
